In politica medievala, dar cu radacini in antichitatea romana, daca nu si mai demult, sacralizarea guvernarii conferea regelui un corp dublu: unul efemer, semn al umanitatii sale, si altul intangibil si etern, dovada a perenitatii puterii. In fapt, persoana regelui nu putea fi distinsa de functia sa de conducator. Iar aceasta dubla corporalitate simbolica a dat nastere unei iconografii specifice, unei teorii justificative, dar si unor mecanisme politice distincte care foloseau atat persoanei, cat si Coroanei. Mai tarziu, cand statul modern se contura, incepand cu secolul al XVI-lea, regele a fost depersonalizat, fiind redus la simplul rol de functie politica. Trecerea de la sacralizarea puterii la desacralizarea sa a fost plina de consecinte practice, influentand dezvoltarea societatilor occidentale. Caci daca imparatul roman era in acelasi timp si functie, si individ, presedintele Statelor Unite, desi sef de stat si, totodata, conducator al unui imperiu, e doar un fel de functionar care isi face job-ul. El nu da spectacole private, chiar daca mizeaza uneori pe show.
Teoria dublului corp al regelui a lui Ernst Kantorowicz nu are doar valente istorice, ci ne ajuta sa intelegem si contemporaneitatea. Caci simbolica dublului corp al regelui, departe de a fi istorie, s-a intors. Intre viata privata si functia publica nu mai exista, din nou, nici o diferenta. Dupa ce aceasta veche traditie monarhica a fost reintegrata discret in sistemul politic francez de generalul Charles de Gaulle, fiind apoi neglijata de ceilalti patru presedinti ai celei de-a cincea republici franceze, acum, o data cu presedintia lui Nicolas Sarkozy, confuzia intretinuta intre persoana si functie e mai puternica decat oricand. Daca ar fi doar Sarkozy inca ar fi simplu, dar pe vechea filiera romana il regasim si pe Berlusconi, care, via Mussolini, a preluat acelasi comportament. Iar la
