De luni, 3510 elevi din anii terminali, dar și din promoțiile anterioare, vor începe susținerea examenelor de bacalaureat. În acest sens, au fost înființate 11 centre de examen și alte 3 centre de evaluare. Prima probă, va fi cea de limba română - oral, și se va desfășura în zilele de luni 22 iunie și marți 23 iunie. Pe 24 și 25 iunie, elevii vor susține proba orală la limba modernă, iar pe data de 26 iunie se va susține proba scrisă la limba română. În ultima zi a lunii iunie, se va desfășura proba scrisă obligatorie a profilului.
În data de 1 iulie, elevii vor susține proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, iar pe 2 iulie, proba la alegere din alte arii curriculare. Urmează apoi 3 zile de repaus, iar pe data de 5 iulie se vor afișa rezultatele examenelor. „În aceeaşi zi, pe 5 iulie, între orele 16.00 – 18.00, se depun şi se primesc eventualele contestaţii. Timp de două zile, respectiv 6 şi 7 iulie, se vor rezolva contestaţiile, iar în data de 9 iulie se vor afişa rezultatele finale ale examenului de bacalaureat”, declară purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Florentina Watzlawek.
De altfel, acesta mai susţine că mâine, în jurul orelor 9.00, se va desfăşura şedinţa publică pentru stabilirea comisiilor din centrele de evaluare.