Eu nu ştiu mai dulce lucru

ca iubirea-n tinereţe

doi amanţi stând să-i răsfeţe;

din ea unu-n altul piere.

Eu nu ştiu mai grea durere

ca absenţa ăstui bine,

nici un lanţ nu port pe mine

decât două braţe goale,

albe; de se surpă, moale,

e pe-o clipă - scurtă pace.

Apoi gura ei ce tace,

totu-n ea îmi spune: încă.

Aurora roz-adâncă

iese-n cer, cu somn soseşte,

să gustăm ne întăreşte

acel mare, unic lucru.

2) Eu nu ştiu mai dulce lucru

ca iubirea, dar e-un alt

mai şiret ca tine, cald,

ce-s născut să-ndur deplin.

Nu plăcerea, acel chin

al iubirii mi-i pe plac;

zace-n pieptu-mi, şi-i prefac

chipu-n mine cum doresc.

Singuratic drumuiesc

peste munţi, peste câmpii,

cu în ochi captive, vii

chipuri, gesturi de mister.

Oamenii-i evit sever:

să nu pângăresc, aminte

iau, ce e la mine-n minte

un atât de dulce lucru.

3) Eu nu ştiu mai dulce lucru

ca a mă gândi. Iubirea

pură în mine şi-are firea,

tot în mine-i revenită.

Zi şi noapte fericită

de-a fi însămi ştiu în tihnă.

Grija mea fără odihnă-i

să mă fac frumoasă mie.

Vocea-n sus mi se-nmlădie

ori coboară, rău şi bine

totu-i pur atunci când vine

în albastra mea pupilă.

Ca o apă imobilă,

calmă, ce-n culori de seară

munţi răsfrânge, ţărmul - clară -

pe cei vii, şi orice lucru.

1) Eu nu ştiu mai dulce lucru

ca ascunsa-mi casă; toate

îmi anunţă-un ceas ce bate,

toate mi-l aduc aminte.

Surdă e ca în morminte,

zvonuri n-o ajung, reflectă -

în gravura lor perfectă -

stele, ziua de poveste.

Parte de Levant îmi este

pentru-a tihnelor sorocuri;

pentru veselele jocuri @N