Ziarele locale scriu astăzi despre demararea lucrărilor de transformare a străzii Potaissa în zonă pietonală, dar şi despre situaţia parkingului din cartierul Mănăştur. De asemenea, presa locală prezintă premiul primit de volumul „Memorii", al Mitropolitului Bartolomeu Anania.
A început transformarea străzii Potaissa în pietonală. Oficialii Primăriei Cluj-Napoca au anunţat, ieri, că au dispus începerea lucrărilor de transformare a străzii Potaissa în zonă pietonală. Primarul Sorin Apostu a explicat că este vorba despre un proiect similar celui din Piaţa Muzeului, care vizează pavarea străzii cu piatră cubică. Detalii în Ziua de Cluj.
Transilvania Construcţii sapă înainte. Primarul susţine că nu poate interveni în treaba celor care fac parkingul din Mănăştur, informează Foaia Transilvană.
Volumul “Memorii”, semnat de Valeriu Anania - premiat de Uniunea Scriitorilor. Volumul “Memorii”, semnat de Valeriu Anania, a fost premiat ieri, la Bucureşti, la gala în cadrul căreia au fost acordate premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2008. Pe larg, în Făclia de Cluj.
Începe BAC-ul. 6.600 de elevi clujeni care în acest an vor absolvi liceul sunt înscrişi, automat, la sesiunea din iunie-iulie a Bacalaureatului 2009, notează Monitorul de Cluj.