În urma centralizării, aproape 600 de micuţi au rămas pe dinafara instituţiilor de învăţământ preşcolar
Pe cele peste 1.200 de locuri asigurate pentru grupa mică în grădiniţele cu program normal şi prelungit s-au depus cu 50% mai multe solicitări. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) au precizat că aproape 600 de cereri nu au putut fi onorate. „Pentru ocuparea unui loc la grădiniţă au rămas, până în momentul de faţă, 585 de cereri nesoluţionate”, a anunţat astăzi inspectorul general Seryl Talpalaru, şeful IŞJ Iaşi.
Practic, la grupa mică au fost disponibile în această vară, la nivelul municipiului Iaşi, 864 de locuri în grădiniţele cu program prelungit, şi 429 în cele cu program normal. „Întrucât au fost identificate noi spaţii în care se vor amenaja grupe, aceste cifre vor suferi modificări”, a precizat Sabina Manea, purtător de cuvânt al IŞJ.
„Nu vom reuşi să acoperim toate cererile”
Conducerea Inspectoratului a anunţat că au fost identificate mai multe săli de clasă de la Şcolile „George Coşbuc” şi „Alexandru Vlahuţă”, dar şi un spaţiu la sediul Fundaţiei Hecuba în Copou, care ar acoperi în jur de 200 de cereri.
Spaţiile urmează să fie reamenajate pentru a asigura condiţiile derulării activităţilor din învăţământul preşcolar, dar nu s-a stabilit de unde vor fi asigurate fondurile pentru aceste lucrări de investiţii. Cu toate acestea, şeful IŞJ a afirmat că nu vor putea fi onorate toate dosarele înregistrate la grădiniţele ieşene. „Nu vom reuşi să acoperim toate cererile, asta-i clar.
Sperăm ca 60% din solicitările nesoluţionate să fie rezolvate”, a precizat inspectorul general. Acesta a afirmat că iniţial a fost raportat un număr mai mare de solicitări deoarece numeroşi părinţi au depus cereri la mai multe instituţii pentru a fi siguri că sunt acceptaţi. „Era estimat un deficit de 1.000 de locuri din cauză că păr