Gata, serialul despre calatoria in Nepal se termina aici. Acum va mai fi vorba, doar putin, despre ceva suferinta, spaima, durere dar si despre bucurie. “Actiunea” se petrece la peste 5000 de metri, intr-un peisaj de vis. Ar mai fi de spus ca reporterul Hotnews.ro a reusit sa termine cu bine o alergare de 42 de km in Himalaya, la capatul unui maraton desfasurat la cea mai mare altitudine. Iar orice maraton inseamna suferinta, durere dar si multa bucurie.
Mix de rugaciuni cu mantre
Putin dupa miezul noptii ma trezesc inspaimintat, cu senzatia ca ma sufoc. Respir sacadat si greoi. Nu imi ajunge aerul. Incerc sa ma linistesc. Ma apasa oarecum si cortul, care parca e mai mic, strivit de zapada de afara.
Cu vreo sase ore in urma a inceput sa ninga cu bobite de gheata, apoi ninsoarea s-a domolit si fulgii au devenit moi, pufosi. Vintul bate insa continuu asa incit acum ninge aproape orizontal. Sunt de 10 zile pe drum. Sau dupa zece nopti petrecute in cort.
Lobuche, unde innoptam la 4900 de metri altitudine, e situat intr-o vale deschisa pe toate partile. Ninge si bate vintul si eu am senzatia ca ma sufoc. Imi propun sa rezist pina dimineata si abia apoi sa iau niste medicamente contra raului de altitudine. Se pare ca am simptomele clasice: durere de cap (indeosebi la nivelul cefei), ameteala si greata. Practic, simt ca imi pulseaza continuu capul si la fiecare pulsatie o durere surda imi coboara in jos, pe coloana.
Sperasem ca nu o sa fiu afectat de AMS – Acute Mountain Sickeness, afectiune ce loveste cam pe toti drumetii ce urca la inaltimi de peste 3000 de metri. Nu am insa ce sa fac. Sufar in tacere.
Printre nori
Foto: Costas Polinakis
Nu pot nici macar sudui, uneori ajuta. Mai tineti minte recomandarea de la intrarea in parcul Sagarmatha? “Evita sa fii manios”. Eu o rememorez si zimbesc. @N_