Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: "Îmi place atmosfera Oradei transmisă de spaţiul construit şi valorile umane"

Publicat in Adevarul, vineri 19 iunie 2009 ·

În fiecare zi vă prezentăm un top al celor mai frumoase și al celor mai urâte lucruri din Oradea, așa cum sunt ele percepute de persoana al cărei portret îl veți putea lectura în aceeași zi, în Adevărul de Seară

Aurel Chiriac conduce Muzeul Ţării Crişurilor din 1994. Acum supraveghează desfăşurarea lucrărilor de reabilitare a noului sediu şi e convins că va fi gata la timp.

Oradea frumoasă: „Îmi place atmosfera Oradei transmisă de spaţiul construit şi valorile umane, spirituale şi materiale ale acelor timpuri vechi”, spune Aurel Chiriac. Îi place să descopere mereu şi mereu câte ceva în oraşul lui. Crede că Oradea ar putea utiliza mici repere şi mărturii care să transpună locuitorii şi turiştii într-o atmosferă specială, aşa cum fac şi alte oraşe ale lumii.

Oradea urâtă: „Nu-mi place comoditatea oamenilor. Această îi împiedică să mai meargă la evenimente după ce au ajuns acasă”, spune el. Din cauza aceasta orădenii nu profită de multe momente de calitate organizate în oraş,

Citiți povestea celui care conduce Muzeul Țării Crișurilor din 1994 în ediția de astăzi a cotidianului Adevărul de Seară.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bărbat intoxicat cu monoxid de carbon, într-o clădire a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca/ El a fost transportat la spital/ Alte 20 de persoane, evacuate, iar circa 150 au ieşit singure

News.ro acum 19 minute
Un bărbat s-a intoxicat, marţi, cu monoxid de carbon, într-o clădire din Cluj-Napoca aparţinând Universităţii Tehnice, el fiind preluat de un echipaj SMURD, iar ulterior transportat la spital. Douăzeci de persoane au fost evacuate, întrucât măsurăto

Primul kilometru de cale ferată modernizat a fost dat în circulaţie pe tronsonul Lugoj – Timişoara, fiind parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR - FOTO

News.ro acum 43 minute
Circulaţia trenurilor pe primul kilometru de cale ferată modernizată, de pe tronsonul Lugoj- Timişoara, a fost deschis. Sectorul de cale ferată face parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR.

POT şi AUR au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu / Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor pentru că nu respectă prevederile statutare

News.ro acum 58 minute
POT şi AUR au depus, marţi, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor şi nu a fost înregistrată, pentru că nu respectă prevederile Re

Alexandru Rafila: Un lucru înţelept ar fi ca rezidenţiatul pe post să devină majoritar, să devină prioritar: Până la urmă, nu calificăm medici de dragul calificării, ci calificăm medici pentru a deservi comunităţile

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, la evenimentul de lansare al "Ghidului pentru acţiuni locale: Soluţii pentru Resursa Umană în Sănătate”, realizat în cadrul PNRR, de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Organizaţia Mon

Posesorii de card UniCredit Bank și Alpha Bank România pot utiliza bancomatele ambelor bănci

Ziua Constanta acum 42 minute
UniCredit Bank și Alpha Bank România anunță că deținătorii de carduri pot utiliza bancomatele ambelor bănci, în aceleași condiții de cost. Cele două bănci sunt, din noiembrie 2024, parte a aceluiași grup bancar și se află într-un proces de fuziune c

Şeful Parchetului olandez care investighează furtul Coifului de la Coţofeneşti dă asigurări că va fi recuperat: "Ne aşteptăm să îl găsim"

News.ro acum 5 ore
Este de aşteptat ca o parte sau toate comorile de artă româneşti furate de la Muzeul Drents din Assen să fie găsite, potrivit lui Diederik Greive, ofiţer şef al Parchetului din nordul Ţărilor de Jos, scrie RTV Drenthe. "Ne aşteptăm să îl găsim", se

Cod galben de vânt puternic, până joi seară. Județele vizate de avertizare

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până joi seară, în zece judeţe din Banat, sudul Crişanei şi Moldova. Aici, vântul va atinge viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Me

Casa Albă a înlocuit portretul lui Obama cu cel al lui Trump ridicând pumnul după tentativa de asasinat - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Casa Albă a înlocuit portretul oficial al fostului preşedinte Barack Obama cu o pictură a preşedintelui Donald Trump. "Unele lucrări de artă noi de la Casa Albă", se arată în comentariul pe care Casa Albă l-a publicat vineri pe X. Noul portret îl în

Tenis de masă: Bernadette Szocs, victorie la debut în grupe la Cupa Mondială de la Macao

News.ro acum 4 ore
Bernadette Szocs (locul 13 mondial) şi-a asigurat victoria, la debutul în grupa 9, de la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao.

Noi percheziții în dosarul protestului violent de la sediul BEC

Mediafax acum 4 ore
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în munici

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/13°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

15°
mar.

5°/15°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

9°/18°
mie.

7°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/21°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

14°/19°