Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogdan Lobonţ a scăpat de cîrje

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 19 iunie 2009 · ·

Bogdan Lobonţ continuă şi luna viitoare programul de recuperare la Roma. Se simte bine şi speră ca la finele lunii octombrie să revină pe gazon

"Bogdan este bine, chiar bine. A început să meargă normal, a renunţat la cîrje, calcă în piciorul drept şi visează la clipa cînd va reveni pe gazon" descriu prietenii lui Lobonţ situaţia medicală actuală a internaţionalului de 31 de ani. Goal-keeperul se află de mai bine de o lună la o clinică privată din Roma, unde s-a recuperat şi milanezul Genaro Gattuso, după o accidentare asemănătoare. Lobonţ s-a lovit la meciul cu Bistriţa (5-0), pe 21 aprilie, suferind o entorsă la genunchiul drept cu ruptura ligamentului încrucişat anterior.

Lobby le-a transmis amicilor că speră să fie apt de fotbal la finele lunii octombrie. Este un pronostic superoptimist, doctorii estimînd că abia spre sfîrşitul lunii noiembrie ar putea fi capabil să reintre în echipă. I s-a transmis să nu rişte o reapariţie forţată, ca să nu îşi pună în pericol cariera. "Trage de el 5-6 ore pe zi, este conştiincios în a urmări ca la carte programul de recuperare", au comentat apropiaţii portarului.

FLASH

Mario Beretta, dorit de "Vamă"

Dinu Gheorghe, care este ofertat de oficialii dinamovişti pe postul de director general, a venit şi el cu o propunere de antrenor în Ştefan cel Mare. Mario Beretta (49 de ani), ultima oară la Lecce, retrogradată în Serie B, a fost respins de oficialii dinamovişti după ce aceştia i-au văzut CV-ul şi performanţele ca tehnician. Beretta a mai antrenat în carieră pe Chievo, Parma sau Siena.

Marius Stan a refuzat

Oficialii dinamovişti au căutat variante pentru a-şi întregi conducerea executivă şi l-au luat în calcul şi pe directorul general al Oţelului Galaţi, Marius Stan. Oficialul gălăţean, bun prieten atît cu Cristi Borcea, cît şi cu Nicolae Badea, a de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 14 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°