Să-şi fi dorit românii un loc mai plăcut de amplasare a Academiei Române în Roma ("Accademia di Romania") şi nu ar fi putut găsi. Aşezată la poalele dealului pe care se întinde uriaşul parc de pini, leandri şi arţari - al cărui nume "Villa Borghese" aminteşte de familia nobiliară care a stăpînit, începînd cu secolul al XVI-lea, suprafaţa culmii împădurite -, clădirea e la o aruncătură de băţ de acele puncte de atracţie turistică care fac din Roma, după o expresie pe cît de răsuflată pe atît de exactă sub unghi descriptiv, "un muzeu în aer liber". Trebuie doar să mergi pe aleea parcului care coboară în zece minute în Piazza del Popolo ca să te afli deja la porţile Romei clasice. De aici încolo nu-ţi trebuie decît o hartă şi o pereche de încălţări comode ca să faci faţă traseelor ce ţi se deschid înainte. Dar ce este izbitor e contrastul dintre liniştea locului în care se află Accademia di Romania - veritabilă oază de tihnă şi vegetaţie - şi viermuiala umană de pe străzile capitalei italiene. Iar dacă ai prilejul de a nimeri pe Corso chiar de ziua naţională a Italiei - aşa cum s-a întîmplat cu invitaţii români care au aterizat pe Fiumicino chiar pe 2 iunie -, atunci mareea omenească venind în valuri şi înţesînd pieţele te buimăceşte. După o asemenea baie de mulţime, reîntoarcerea la Accademia di Romania seamănă cu o cură de purgaţie sufletească, un fel de încercare de a te lepăda de oameni după ce, timp de cîteva ore, te-ai frecat la propriu de pielea lor. În incinta clădirii, senzaţia de recluziune e sporită de picurul fîntînei din mijlocul peristilului, nimic din agitaţia metropolei nepătrunzînd printre coloanele lui.

În această ambianţă a avut loc colocviul dedicat împlinirii unui centenar de la naşterea lui Noica. Organizatorii întîlnirii au fost Institutul Cultural Român, Universitatea "La Sapienza" din Roma şi Forul Intelectualilor Români din It