Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieseni cu venituri mai mari decit salariul lui Obama

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 19 iunie 2009 ·

28.000 de euro pe luna in mina dintr-o semnatura Conform Directiei de Finante cel mai mare venit net a fost de 338.000 euro. Persoana care a incasat acesti bani este notar public. Un notar din Iasi a cistigat anul trecut mai bine decit presedintele SUA Barack Obama. Potrivit declaratiei de venit global, pe care notarul iesean a depus-o la Fisc in mai, acesta a precizat ca a incasat din activitatea juridica desfasurata in 2008 suma de aproximativ 1,25 milioane lei net (338.000 euro), fiind pe locul I in topul celor mai mari venituri obtinute din activitati independente. Cu alte cuvinte, notarul a luat, lunar, in mina, in jur de 28.000 euro, dupa ce si-a scazut toate cheltuielile legate de intretinerea cabinetului si a platit impozitul de 16% la stat plus celelalte taxe. Suma de care a beneficiat acesta i-ar fi permis ca, la fiecare 30 de zile, sa isi cumpere cel putin un autoturism Volkswagen Passat nou-nout, bine echipat. Prin comparatie, seful Statelor Unite ale Americii, are un salariu anual de 400.000 dolari, ceea ce echivaleaza cu suma de 274.000 euro daca ne raportam la cursurile valutare medii, anuale, afisate de Banca Nationala a Romaniei pentru 2008. Pe locul secund al clasamentului celor mai mai mari venituri din Iasi, obtinute din profesii liberale, se afla un avocat. Acesta sustine ca a incasat din activitatea prestata anul trecut nici mai mult nici mai putin de 952.000 lei (259.000 euro), adica in jur de 21.600 euro net pe luna. Ultimul loc al podiumului este completat de un alt coleg de breasla care a declarat la Finante ca a obtinut cistiguri in mina egale cu 868.000 lei (236.000 euro) pe tot parcursul anului anterior. "Mentiunile" pot fi acordate, in ordine descrescatoare, altor doi notari care, in urma tranzactiilor efectuate in 2008, dupa ce si-au platit contributiile la stat, au ramas in mina cu cite 816.000 lei (222.000 euro), respectiv 770.000 lei

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 56 minute
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum o ora
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum o ora
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Ana Birchall solicită CCR să constate vacantarea funcției de președinte al României

Ziua Constanta acum 15 minute
Ana Birchall a solicitat, miercuri, 8 ianuarie 2025, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. Potrivit acesteia, Curtea Constituțională are obligația, conform art. 146 lit.g) di

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum 38 minute
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 5 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°