Nici în acest an Şcoala nr. 4 nu va intra în lucrări de reabilitare
Părinţii botoşăneni se feresc să-şi înscrie copii la unităţile de învăţământ care funcţionează în imobile vechi.
Şcoala nr. 4 este una din cele mai vechi instituţii de învăţământ din municipiul Botoşani. Acum câţiva ani aproape 1.000 de elevi frecventau această unitate de învăţământ. În cele două imobile, de câte şase şi opt săli de clasă, se învăţa în două schimburi.
Astăzi, puţin peste 150 de copii mai învaţă în unitate. Motivul? Şcoala veche de peste 100 de ani are nevoie urgentă de lucrări de reabilitare, iar părinţii se feresc să-şi înscrie copiii la şcoală. Aşa se face că în fiecare an sunt tot mai puţini boboci.
„Ultima reabilitare a fost realizată în anul 2005, când s-a înlocuit acoperişul la unul dintre localuri. În rest, s-au mai dat bani pentru igienizări sau material didactic”, spune cu amărăciune Rodica Dodiţă, director al Şcolii numărul 4.
Reparaţii amânate la infinit
Şansele ca măcar în acest an şcoala să intre în reabilitare sunt practic nule. Potrivit inspectorului pe probleme de investiţii Gheorghe Pleşca, în acest an nu a fost alocat niciun leu pentru astfel de lucrări la unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani. „Dezastru. De când lucrez aici, din anul 1999, nu s-a întâmplat niciodată să nu primim bani de la Minister pentru reabilitarea şcolilor”, a specificat Gheorghe Pleşca. Şi totuşi, Rodica Dodiţă nu se dă bătută.
„Am depus un proiect la Piatra Neamţ, pe 24 aprilie, şi acum aşteptăm să fie evaluat şi dacă va fi eligibil să trecem la treabă”, a mai spus directorul şcolii.
Starea şcolii afectează munca profesorilor
Viceprimarul municipiului Botoşani, Cătălin Alexa, mizează şi el pe fondurile externe. „Este un an de criză. Mai sunt şcoli la care intervenim pe fonduri structurale”, a preciz