Piata de capital a revenit pe "verde" ieri, dupa ce primele trei sedinte de tranzactionare din saptamana au adus pierderi cuprinse intre 6,9% si 11,6% pentru principalii indici din piata.
Ieri, indicele general al pietei, BET-C, a crescut cu 2,1%, dupa ce in primele sedinte de tranzactionare din saptamana a coborat cu 7,1%. In acelasi timp, indicele celor mai lichide zece companii din piata, BET, a avansat cu 2,6%, dupa scaderi de 9,9%, in vreme ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a inchis sedinta in urcare cu 0,7%. In primele trei sedinte ale saptamanii, BET-FI s-a corectat cu 11,6%, cea mai puternica scadere, de 6,8%, consemand-o miercuri.
"Era de asteptat sa vedem cresteri in sedinta de ieri, in conditiile in care dupa orice corectie mai puternica apare si un rebound. In orice caz, conteaza foarte mult situatia de pe pietele externe si ceea ce se intampla acolo, in special in SUA, in conditiile in care la noi s-a amanat decizia privind pragul de detinere la SIF-uri", spune Octavian Dragolea, broker IFB Finwest. Acesta este de parere ca investitorii sunt in asteptare in momentul de fata si nu crede ca vor mai veni in continuare sedinte cu corectii la fel de mari precum cele din sedintele trecute.
Lichiditatea din piata s-a mentinut destul de jos in sedinta trecuta, ruajul de la Bursa ridicandu-se la 14,7 mil. lei (3,5 mil. euro).
Investitorii au continuat sa-si plaseze investitiile in cele mai lichide actiuni din piata, cum ar fi SIF-urile, actiunile bancilor sau in titlurile Petrom (simbol SNP). Cea mai mare lichiditate din piata, de 3,7 mil. lei (0,88 mil. euro), a fost atinsa ieri de titlurile SIF Oltenia (SIF5), in vreme ce SIF Moldova (SIF2) si BRD SocGen (BRD) au ocupat urmatoarele doua locuri, cu rulaje de 2,5 mil. lei, respectiv de 1,44 mil. lei.
Actiunile producatorului de medicamente Biofarm Bucuresti (BIO), precum si titlurile r