Premierul britanic Gordon Brown se declara mahnit de atacturile virulente la adresa sa, care au loc in ultima perioada, dar insista ca ar putea castiga alegerile pentru laburisti.
Intr-un interviu acordat pentru cotidianul britanic The Guardian, Gordon Brown declara ca ultimele saptamani au fost cele mai grele din intreaga sa cariera politica.
"Sa fiu sincer, as putea renunta si maine. Nu sunt avid de putere si nu as avea niciun regret daca nu m-as mai intoarce in Downing Street. Ar fi chiar mai bine pentru copiii mei", a declarat premierul britanic pentru cotidianul citat.
Gordon Brown a recunoscut pentru prima oara ca a impus un regim foarte strict in sistemul bancar, dar spune ca "nu am vrut sa iesim in afara cursului", referindu-se la deciziile adoptate de toate statele in contextul crizei economice mondiale.
De asemenea, acesta este convins ca si-ar putea conduce partidul spre victorie la urmatoarele alegeri, din doua motive. In primul rand, pentru ca masurile economice luate de guvernul sau vor incepe sa isi arate roadele, iar in al doilea rand pentru ca adversarii politici au recunoscut public faptul ca, odata ajunsi la putere, ar taia si in carne vie in privinta cheltuielilor publice.
In interviul citat, premierul britanic marturiseste ca are un mare regret: acela de a nu fi fost un bun comunicator public si nici un specialist in "manevre politice".
Premierul britanic Gordon Brown se declara mahnit de atacturile virulente la adresa sa, care au loc in ultima perioada, dar insista ca ar putea castiga alegerile pentru laburisti.
Intr-un interviu acordat pentru cotidianul britanic The Guardian, Gordon Brown declara ca ultimele saptamani au fost cele mai grele din intreaga sa cariera politica.
"Sa fiu sincer, as putea renunta si maine. Nu sunt avid de putere si nu