Soarta are un chip: punctele de pensie. Afli ce ţi-a fost scris cu adevărat într-o viaţă de muncă şi luptă şi ce ai însemnat pentru ţară şi neam abia în ziua în care poştaşul îţi aduce prima pensie.

Ai învăţat, ai trudit, te-ai zbătut, i-ai dat statului copii buni, ai votat, te-ai crezut mare şi tare, şi iată că vine şi poştaşul cu soarta măsurată pe chitanţă. Poştaşul te aduce cu picioarele pe pământ: ai trăit doar de un punct şi jumătate. Iar dacă îţi dădeai duhul în câmpul muncii, mai aveai câteva zecimi de punct.

De-ar şti la timp ce fel de pensionari or să le fie bărbaţii de care se îndrăgostesc, fetele ar discuta altfel. Dragă, mă curtează unul, băiat bun, n-am ce zice, dar de două puncte. Dragă, eu am visat la mai mult. Ori găsesc unul de cel puţin cinci puncte, ori rămân o fată bătrână de patru puncte. Sau: Gigi al meu o face el pe deşteptul, dar cum dau de unul cu nişte zecimale în plus, îl las. Păi, eu nu-s de nasul lui, eu sunt femeie de trei puncte şi jumătate! Cât să-l mai suport?! Mămicile, la rândul lor, ar şti ce e acela un cuplu reuşit: el e mai mare cu câţiva ani şi cu cel puţin un punct în plus la pensie.

În lumea artelor, pensia spune cu un maximum de precizie care ţi-a fost valoarea. L-ai jucat tu pe Shakespeare, ai cântat numai Mozart şi Beethoven, ai expus tablouri la Muzeul Naţional, însă numai punctele de pensie dau măsura reală a talentului. Te-ai crezut genial şi de fapt ai fost un amărât de artist de două puncte şi unsprezece sutimi. Te-ai uitat de sus la colonelul care culegea porumbul şi la sergentul de stradă cu şapte clase primare, dar uite că soarta a făcut ordine.

Atât colonelul de cules porumbul, cât şi agentul de circulaţie burtos şi cu relaţii la toate cârciumile din zonă au vreo trei puncte mai mult. Dacă te-ai fi privit mai des în oglindă, poate c-ai mai fi avut o şansă. Ai fi l