Povesti de dragoste

Buchetul de lalele

Am stiut ca am facut cea mai mare greseala a vietii mele, chiar din momentul in care am cumparat buchetul acela imens de lalele. Statea langa mine si ma privea usor amuzata, cum ma targuiesc cu florareasa si cum ma intrec in a alege florile cele mai frumoase din galeata pusa direct pe trotuar. Incerc acum sa recompun ziua aceea, dupa multa vreme, ca si cum as privi dinafara, ca si cum n-as fi fost eu unul dintre actorii principali ai acelei intamplari. Ma ajuta si timpul trecut sa ma detasez si tot el este cel care da o patina catifelata lucrurilor si clipelor din acea zi, momentelor tensionate din acea vreme. Poate de aceea am sa fiu uneori mai sentimental in ceea ce am sa povestesc. Ca si cum o lacrima s-ar zbate sa treaca dincolo de gene, dar o opresc stingher si-o sterg, inainte s-o vada cineva de langa mine. Barbatilor nu le sta bine sa fie sentimentali. De altfel, acum e mult mai usor de judecat la rece decat atunci, in ziua aceea care a fost a divortului oficial, "cu acte", cum se spune.

I-am intins florile si le-a luat cu gesturi moi. Am luat-o de brat si am pornit spre casa. Odata ajunsi acolo, parca s-a stins intreaga lumina ce parea ca ne inconjurase toata ziua aceea. Parea ca s-ar fi incheiat o mare sarbatoare, un mare spectacol, si dincolo de cortina nu mai e nimeni care sa primeasca aplauzele. In penumbra bucatariei, am vazut pe chipul ei o urma de amaraciune si-am mai vazut ca se straduieste sa nu planga. Lasitatea mea proverbiala in momentele de cumpana a fost din nou prezenta. M-am facut ca nu observ nimic si-am iesit in oras, lasand-o sa-si stranga lucrurile, ca sa poata pleca mai repede din casa mea. Si totusi, nu pot sa uit cat era de frumoasa in clipa aceea, cu toata tristetea care i s-a lipit de chip.

Sa nu ma intrebati de ce ne-am despartit. V-as putea raspunde clasic: "nep