Românii pasionaţi de ambarcaţiuni vor putea vizita astăzi, între orele 9.30-11.00 şi 13.30-16.00, primele trei nave militare sosite ieri ţara noastră. Sursa: Ștefan Ciocan
Fregatele sunt ancorate în Portul Constanţa şi vor pleca luni spre Pireu (Grecia), iar vizita este legată de aniversarea a 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România. „Este prima dată când navele japoneze poposesc în România şi prima dată când steagul japonez este arborat în Marea Neagră”, a declarat ieri ambasadorul Japoniei în România, Yoshinobu Higashi, prezent la Constanţa.
Grupul de nave Kashima, Shimayuki şi Yuugiri a plecat din Japonia pe 16 aprilie şi, până pe 8 septembrie, când va reveni acasă, va face escale în 13 porturi din lume. Dintre cei 710 marinari aflaţi la bord, 170 sunt la primul voiaj pe mare. E vorba despre absolvenţii Academiei Naţionale de Apărare din Japonia. „Cei 170 de cadeţi au terminat facultatea anul trecut şi, după un an de specializare pe uscat, se perfecţionează pe mare. De acum, timp de 30 de ani, vor activa în cadrul forţelor navale de autoapărare”, a explicat contraamiralul Masao Kawamura, comandantul miniflotei. Academia Naţională de Apărare din Japonia este considerată una dintre cele mai selective şi severe forme de învăţământ.
„Instruirea e foarte riguroasă: de la înot în mare (8 kilometri zilnic) la marşuri de 70 kilometri pe uscat. Nu se fac diferenţe între fete şi băieţi”, a adăugat Bogdan Stoichiţă, românul care a absolvit, în 2008, academia japoneză.