Timişoreanul este primul român care a înfiinţat o fermă de vipere, iar veninul se vinde cu mii de euro şi ajunge în fabricile de medicamente din Occident Profil
Născut - 26 iunie 1960, Timişoara
Educaţie - Academia de Studii Militare din Bucureşti
Job - Patron
Familie - Căsătorit, are doi copii
După ce a cumpărat în 2005 o fostă crescătorie de găini din Orţişoara, timişoreanului Marius Buldur i-a venit ideea să o transforme într-o fermă de vipere. A discutat apoi cu mai mulţi specialişti, a citit tot ce a putut găsi despre vipere şi a început să facă rost de actele necesare pentru a-şi încropi crescătoria de şerpi.
A răzbit prin jungla birocratică
Timişoreanul a descoperit că există mai mulţi crescători de vipere în România, care nu pot vinde veninul pentru că firmele occidentale încheie contracte doar cu crescătorii autorizaţi. „Există persoane care au câteva sute de grame, însă dacă îl păstrează foarte mult, veninul îşi pierde puritatea şi nu mai poate fi folosit“, a povestit Marius Buldur. După ce a răzbătut „jungla“ legislativă, a adunat documentaţia necesară, crescătorul a aflat că viperele nu pot fi luate din natură şi ţinute în captivitate, pentru că sunt protejate prin lege. Prin urmare, şi-a început afacerea pe baza unui contract. A împrumutat zece vipere, iar puii acestora îi aparţin, pentru că nu i-a luat din natură, ci s-au născut în captivitate. Legislaţia în domeniu este foarte strictă.
Pentru o fermă de vipere este nevoie de trei încăperi: una pentru vipere, cea de-a doua pentru recoltarea veninului şi alta pentru creşterea de şoareci, sau hamsteri, hrana principală pentru vipere. De asemenea, ferma poate să aibă mai mult de 500 de şerpi.
Viperele sunt foarte sensibile
„Pentru creşterea celor zece vipere ammodites, care fac part