Grădina Zoologică din localitatea Bucov înregistrează creşteri semnificative la capitolul vizitatori. De când a venit vara, numărul persoanelor care vin să vadă speciile de animale, unele dintre ele pe cale de dispariţie, a crescut cu aproape 40% faţă de celelalte perioade ale anului. Bucurie de nedescris pe chipurile unor copii de grădiniţă care, însoţiţi de educatori şi de părinţi, au venit ieri după-amiază să viziteze pentru prima dată Grădina Zoologică din cadrul Parcului “Constantin Stere”, din Bucov. Au parcurs sute de kilometri cu autocarul, tocmai de la Vaslui, ca să vadă animale pe care le-au “întâlnit” doar în filmele de desen animat şi în cărţile cu poveşti. Atracţia principală au reprezentat-o puii de maimuţă, de iak, de nurtrie şi de ponei, dar şi doi pui - unul de watussi (vacă africană) şi celălat de cerb carpatin, veniţi pe lume în urmă cu patru zile. “E tare frumos. Îmi plac toate animalele. Am văzut multe păsări, un papagal vorbitor, din acela mare şi colorat şi am văzut şi lei. Nu mi-a fost frică de ei”, spune Ionuţ, un copil de numai cinci ani. “Si mie mi-a plăcut. Am văzut mulţi pui, cel mai frumos este un cerb pitic. Am văzut că încă nu are coarne. Cred că sunt fericiţi aici”, a concluzionat Domnica, o fetiţă de şase ani, aceasta mărsturisind că este pentru prima dată când vizitează o grădină zoologică. Leii şi urşii sunt cei mai admiraţi
La Zoo Bucov există un adăpost de feline şi altul de urşi, unice în România. Animalele sunt admirate, în siguranţă, din spatele unor garduri de beton. Cei cinci lei se bucură de un un teren cu o suprafaţă de 4000 de metri pătraţi. Situat langa adăpostul pentru urşi bruni, noua locuinta a leilor, este dotată şi cu un canal de apă. “Îi văd cum se manifestă în libertate. Acum au unde să alerge. Mă fascinează să-I văd cum se pitesc pe după tufele şi pietrele din adăpost. Par foarte paşnici, acum cred că