Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Camioanele cu dejecţii din Reşiţa emană miros de transport ilegal (VIDEO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 iunie 2009 · ·

Reprezentanţii Aquacaraş şi autorităţile locale dau declaraţii contradictorii în legătură cu camioanele care transportă deşeuri. Cei mai nefericiţi sunt locuitorii din cartierul Câlnic, din apropierea staţiei. „Este cumplit. Seara şi dimineaţa nu se mai poate sta în curte. Dacă avem musafiri şi vrem să stăm pe terasă nu se poate respira şi nici servi un pahar cu suc. Este jenant! De o săptămână este situaţia asta. Se curăţă staţia de aici, de lângă noi”, a spus Ana Moise.

Alba-neagra cu dejecţii

Staţia de Epurare a Apelor Uzate este în curs de reabilitare prin programul ISPA, iar  acum toate depunerile adunate în timp sunt scoase la suprafaţă. Cu toate că din staţie iese din când în când câte un camion încărcat, reprezentanţii Aquacaraş, care gestionează staţia de epurare, afirmă că dejecţiile nu pleacă nicăieri. „Anul trecut am avut contract cu Prescomul. Acum însă, nu se fac transporturi. Acolo este nămol dezhidratat”, a spus Adriana Almăjan, purtătorul de cuvânt al Aquacaraş. Autorităţile locale susţin însă contrariul.

„Mirosul neplăcut vine de la deşeurile biologice. Acestea sunt transportate la haldina de gunoi de la kilometrul 2 de pe şoseaua de centură a Reşiţei şi sunt acoperite cu pământ. Trebuie să se realizeze reabilitarea staţiei de epurare. Ştim că este neplăcut”, a explicat Ioan Purec, şef al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Reşiţa.

Se va verifica legalitatea transportului

Reabilitarea Staţiei de Epurare a Apelor Uzate din Reşiţa este realizată de firma Srabag AG, iar valoarea investiţiei depăşeşte 13 milioane de euro. În acest moment, nimeni nu poate să spună dacă transporturile sunt autorizate. „De luni vom verifica atent ce se întâmplă. Ştim că se lucrează la staţia de epurare. Vom verifica dacă se transportă pământ infestat. Am vorbit cu cei de la Prescom să nu se depozi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 57 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°