Dupa mai bine de 3o de ani, grecii vor sa arate astazi lumii ca detin un spatiu unde isi pot expune vestigiile pe care le cer inapoi in special englezilor. In asteptarea sculpturilor Parthenonului, care se afla in prezent la British Museum, un intreg etaj al noului Muzeu Acropole va avea spatii goale.
Sute de jurnalişti, oameni politici, arhitecţi şi oameni de cultură sunt astăzi prezenţi la inaugurarea unuia dintre cele mai moderne muzee din Europa.
Vizavi de celebrul templu Parthenon de pe Acropole, guvernul de la Atena inaugurează în această seară cel mai modern muzeu dedicat istoriei Greciei. În prezenţa a sute de jurnalişti, politicieni şi oameni de cultură din toată lumea, porţile noii clădiri se vor deschide publicului care va descoperi aici vestigii originale, realizate în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, dar şi copii.
Îşi vor valorile istorice înapoi
“S-a născut un nou fiu al Atenei, dar această sărbătoare nu este celebrată de greci cu toată inima, pentru că mare parte din vestigiile care ar trebui să fie aici sunt, de aproape 200 de ani, într-un exil forţat la 4.000 de kilometri de casă”, a declarat ministrul Culturii, Antonis Samaras, ieri, la prima vizită a invitaţilor la noul Muzeu Acropole. El a adăugat că este vorba despre „o nedreptate” care a fost şi încă este făcută grecilor de către cei care le ţin vechile comori arheologice în muzeele din lume. “Avem artă ostatică la British Museum, iar atunci când am cerut-o înapoi, în urmă cu 33 de ani, prin vocea Melinei Merkouri, fost ministru al Culturii, ni s-a spus că nu avem un spaţiu propice valorii acestor vestigii”, a mai spus Samaras.
Exponate date cu împrumut
Directorul Noului Muzeu Acropole, Dimitrios Pandermalis, a explicat că, de astăzi, condiţiile puse de englezi pentru returnarea zecilor de sculpturi provenite din templul Parthenon şi nu numai sunt îndeplinite.