Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, a afirmat astăzi, la Realitatea Tv, că există voci la nivelul Comisiei Europene care cer un audit separat pentru România şi Bulgaria înainte de stabilirea bugetului european pe anii următori. Diaconescu a spus acest lucru în contextul în care explica de ce România a susţinut la summitul european de săptămâna aceasta de la Bruxelles menţinerea în funcţie a preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. " România nu a susţinut cu prea mult entuziasm candidatura lui Barroso, dar era clar că majoritatea liderilor europeni o vor susţine ", a explicat ministrul de externe.
Mai mult, susţinerea pentru Barroso s-ar putea dovedi utilă României mai târziu. "( La Comisia de Buget) este o problemă, (...) evident înainte de noul buget se face un audit, cum s-au consumat programele financiare pe vechiul buget. Sunt idei în acest moment la nivelul Comisiei şi la nivelul UE de a disocia România şi Bulgaria cu un audit separat şi din nou avem nevoie de Barroso şi de mulţi alţii ca acest lucru să nu se întâmple ", a spus Diaconescu, citat de NewsIn.
Această informaţie vine după ce şi comisarul român Leonard Orban declarase recent că există suspiciuni privind modul cum sunt cheltuiţi banii europeni în România şi că reprezentanţi din ce în ce mai importanţi în Parlamentul European şi statele membre cer suspendarea sau chiar eliminarea fondurilor europene pentru România, pe baza rezultatelor necorespunzătoare din domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei.
Cererea Olandei de activare a clauzei a avut legătură cu momentul electoral
Ministrul de externe Cristian Diaconescu a mai declarat că a discutat cu omologul său olandez despre o cerere a Olandei de activare a clauzei pe justiţie pentru România şi i s-a spus că aceasta a fost "legată strict de un moment electoral".
@N_