Descinderea oamenilor legii s-a făcut pe baza planului de acţiune „Bachus 2009”. Întreaga cantitate era deţinută de o societate comercială din Urlaţi. O societate comercială din oraşul Urlaţi deţinea în spaţiile de depozitare, în mai multe rezervoare, cantităţile de 147.000 litri de vin roşu, 15.700 litri de drojdie de vin şi 4.800 litri de rachiu de tescovină, fără acte. Descoperirea a fost făcută în noaptea de joi spre vineri, de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Prahova, care, în urma informaţiilor deţinute, au efectuat o descindere, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare Prahova şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Prahova. Amendă, confiscare şi dosar penal
Societatea respectivă are ca obiect principal de lucru „activităţi de servicii anexe agriculturii şi grădinărit” şi în afara sediului propriu are şi un spaţiu de depozitare închiriat de la o altă firmă. Din verificările oamenilor legii a reieşit faptul că administratorul societăţii, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Urlaţi, nu deţinea documente de provenienţă, iar aceste cantităţi de băuturi alcoolice nu erau înregistrate în evidenţele contabile, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, agent Raluca Brezeanu. Firma a fost amendată cu 20.000 de lei şi poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Totodată, vinul şi drojdia au fost confiscate, iar cantitatea de 4.800 de litri de rachiu a fost indisponibilizată, în vederea luării măsurilor asiguratorii urmând ca, după primirea analizelor rezultate din probele ridicate şi înaintate la laborator, să se stabilească prejudiciului cauzat bugetului de stat prin neplata accizelor. Lipsă în gestiune
În timpul controlului efectuat, poliţiştii şi comisarii Gărzii Financiare au constatat că faţă de stocul scriptic existent într-o evidenţa extrac