Pădurile dese, de pin, ce se lăţesc la margine de Huelva - la vreo 15 kilometri de aşezarea spaniolă din care Cristofor Columb a pornit în urmă cu secole în odiseea de descoperire a noi tărâmuri - ascund un spectacol trist, desprins parcă dintr- un crâmpei încremenit în faptul lumii. Zeci de români, personaje terne, rătăcite pe cărările pribegiei, îşi hrănesc iluziile şi speranţele cu sacrificii enorme, muncind ca nişte Pădurile dese, de pin, ce se lăţesc la margine de Huelva - la vreo 15 kilometri de aşezarea spaniolă din care Cristofor Columb a pornit în urmă cu secole în odiseea de descoperire a noi tărâmuri - ascund un spectacol trist, desprins parcă dintr- un crâmpei încremenit în faptul lumii. Zeci de români, personaje terne, rătăcite pe cărările pribegiei, îşi hrănesc iluziile şi speranţele cu sacrificii enorme, muncind ca nişte

Pădurile dese, de pin, ce se lăţesc la margine de Huelva - la vreo 15 kilometri de aşezarea spaniolă din care Cristofor Columb a pornit în urmă cu secole în odiseea de descoperire a noi tărâmuri - ascund un spectacol trist, desprins parcă dintr- un crâmpei încremenit în faptul lumii.

Zeci de români, personaje terne, rătăcite pe cărările pribegiei, îşi hrănesc iluziile şi speranţele cu sacrificii enorme, muncind ca nişte robi la cules de căpşuni, sub “biciul” patronilor lor, nişte zbiri spanioli.

Dacă urmezi calea pe care, şerpuit, ţi-o arată drumeagul vălurit, păşeşti într-o altă lume. Într- un tărâm al sclaviei, unde căpşuna împârguită, ce-şi lasă fructul la îndemână, este mai valoroasă decât sufletul chinuit al unui om care a visat la paradisul spaniol… Dincolo de barajul veşnic verde al arborilor parcă fără vârstă, vieţuiesc zeci de români care, vânduţi sărăciei pe care au lăsat- o în România, s-au amestecat într-o realitate crudă.

«Patronul m-a ameninţat că mă împuşcă»

Li se spune, s