Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Regizorul Emil Strugaru joacă astăzi în „meciul” de retragere

Publicat in Adevarul, duminică 21 iunie 2009 ·

Opera Română din Cluj închide stagiunea în această seară, de la ora 18.30, cu spectacolul Carmen, de Bizet. Orchestra va fi dirijată de Horvath Jozsef, scenograf Cătălin Arbore, coregrafia Livia Tulbure Gună, dirijor cor Vladimir Popean, dirijor Corul Junior VIP Anca Mona Mariaş. Pentru Emil Strugaru va fi ultima reprezentaţie în calitatea de regizor artistic, acesta alegând să continue doar colaborarea cu Academia de Muzică Gheorghe Dima, în calitatea de dascăl.

Carmen de 300 de ori

Strugaru a relatat în exclusivitate pentru Adevărul că este vorba de spectacolul cu numărul 300, dacă luăm în calcul atât baletul cât şi opera Carmen, puse în scenă în ultimele trei decenii, atât în ţară, cât şi în numeroase turnee în străinătate.

„Ultima dintre reprezentaţii ar putea fi cu cea mai interesantă distribuţie, având în vedere debutul Iuliei Merca- Academia de Muzică (în rolul Carmen), tenorul Mihai Lazăr- Opera Naţională Bucureşti (Don Jose) şi Daniela Păcuraru- Filarmonica Transilvania (Micaela)”, ne-a spus regizorul pensionar. Soliştii sunt în mare parte foşti studenţi ai săi de la Academie.

Viaţa lui Emil Strugaru s-a identificat cu cea a operei, având în vedere că din anii 70, din perioada studenţiei a urcat constant pe scenă, la început doar pentru a face figuraţie. A făcut apoi cam tot ce se poate face, de la secretar artistic, asistent regie, regie, impresariat artistic şi managementul instituţiei.

Retragere la Opera Maghiară

O gală extraordinară a avut loc aseară la Opera Maghiară, sub bagheta lui Hary Bela şi Petre Sbârcea, cu ocazia pensionării directorului Simon Gabor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 51 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 24 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 36 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°