Viața adolescentului Florin Iulian Sabău a fost curmată mult prea devreme, printr-un accident al naturii.
Sâmbătă după-amiază, în timp ce se întorcea de la pregătirea pentru bacalaureat, de la meditația pentru matematică, a fost lovit de fulger, pe malul Crișului Repede. Capriciile vremii de iunie i-au fost fatale. A fost găsit mort sâmbătă, în jurul orei 17.30, în dreptul străzii Navigatorilor, la doar câţiva metri de casă.
Fiind elev în clasa a XII-a A (Tehnică de calculatoare si de calcul), la Colegiul Tehnic Traian Vuia, astăzi ar fi trebuit să înceapă examenele de bacalaureat, pentru care se pregătea intens. Dacă soarta nu ar fi hotărât altfel, azi ar fi trebuit să-și susțină proba orală, la limba și literatura română. Colegilor săi nu le vine încă se creadă că Florin nu mai este printre noi. “L-am văzut vineri ultima oară. Mi-a urat succes la bac, dacă nu ne mai vedem. Exact așa a spus”, povestea în această dimineață colegul și prietenul său Florian Bociș, elev la același liceu, în clasa a XIII –a A. Florin Iulian era expert în calculatoare, după cum spune prietenul său Daniel Blaga, prezent duminică în casa familiei îndoliate. “Era un om de ciocolată. Când era vorba de distracţie te prăpădeai de râs cu el, când era vorba de lucruri serioase, te ajuta. Nu era lucru în materie de calculatoare pe care să nu-l fi ştiut face”, ne-a povestit Daniel Blaga. “Era un băiat super de treabă, învăța foarte bine, avea proiecte reale de viață. Avea și o credință extraordinară în Dumnezeu. În ultima perioadă se pregătea pentru bacalaureat. Țin minte că într-o dimineață nu a ajuns la ora de religie și mi-a spus că a stat până noaptea la ora două să învețe pentru bac. S-a dus mult prea devreme pentru un om care încă avea atât de multe de spus”, spune Cristi Buzlea, profesorul său de religie.
Cu telefonul în mână
Tatăl său, al cărui prenume îl purta Florin