În data de 18 iunie 2009, orele 1529, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de
urgenţă 112 că traficul este blocat pe str. Podul de Piatră din cauză unui copac căzut.
Un echipaj al Detaşamentului Botoşani a ajuns la faţa
locului în 5 minute. După întreruperea curentului electric, cu ajutorul a două motofierăstraie, pompierii au îndepărtat copacul căzut peste firele electrice şi au deblocat drumul public. Un bărbat supraponderal în vârstã de 82 de ani a suferit astăzi un atac cerebral, dar a fost salvat cu ajutorul pompierilor care l-au transportat până la ambulanţă. Ajunşi la domiciliul pacientului, medicii au realizat cã nu pot coborî la salvare pacientul care cântareşte 120 de kilograme şi au solicitat sprijinul pompierilor. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani s-a deplasat la locul indicat şi a reuşit sã îl transporte pe bărbat din apartamentul său pânã la ambulanţa parcatã în faţa blocului. Intervenţia a durat 3 minute.
Autori: N.BACIU
În data de 18 iunie 2009, orele 1529, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de
urgenţă 112 că traficul este blocat pe str. Podul de Piatră din cauză unui copac căzut.
Un echipaj al Detaşamentului Botoşani a ajuns la faţa
locului în 5 minute. După întreruperea curentului electric, cu ajutorul a două motofierăstraie, pompierii au îndepărtat copacul căzut peste firele electrice şi au deblocat drumul public. Un bărbat supraponderal în vârstã de 82 de ani a suferit astăzi un atac cerebral, dar a fost salvat cu ajutorul pompierilor care l-au transportat până la ambulanţă. Ajunşi la domiciliul pacientului, medicii au realiza