America fabrică oameni harnici, cu forţă pentru competiţie, pe când noi scoatem cel mult oameni cuminţi. „C e şcoală se mai făcea pe vremea mea!“ „Ce mai chimie am mai făcut eu în gimnaziu! Acum nu mai învaţă copiii nicio zecime din ce toceam noi ca să trecem clasa!“ Acest tip de exclamaţii a reaprins săptămâna trecută focul luptei pentru apărarea rarelor virtuţi ale sistemului educaţional românesc. Totul a pornit de la neinspiratele aserţiuni ale preşedintelui, pe cât de corecte ca diagnostic, pe atât de goale ca viziune.

Numele Băsescu a declanşat furia antireformatoare, începând cu nelipsitele momente de satiră şi umor de la Antena 3. Performanţele seculare ale şcolii româneşti au pornit a fi trâmbiţate de tot felul de troglodiţi, care n-au văzut vreodată un alt sistem de educaţie. Capacitatea de rezistenţă la schimbare când vine vorba de şcoală e peste tot în lume înfiorător de mare. E firesc! E ca şi cum i-ai spune câinelui lui Pavlov că a fost un experiment, că a fost păcălit. Dacă ar înţelege imboldul revoluţionar, l-ar refuza cu convingere. Păi dacă nu era Pavlov să-l păcălească, murea de foame de mult.

Cam aşa e şi cu educaţia românească. Cam aşa e şi cu tinichigiii care filozofează, chipurile, ironic pe la televizor. Cum să perceapă ei care sunt tarele sistemului? Cu criteriile şi cu structura mentală pe care tocmai sistemul li le-a introdus în creiere?

De fiecare dată când începem o reformă, recurgem inevitabil la nostalgii şi truisme ieftine. „Să dea americanii şi englezii atâţia olimpici cât a dat şcoala românească!“ Oameni buni, nu vorbim aici de matematică şi nici de chimie. Sistemul educaţional nu e pus să scoată nici matematicieni pentru istorie, şi nici chimişti urmaşi ai lui Mendeleev. Trebuie să scoată tineri sănătoşi, cu mintea curat structurată, pregătiţi pentru viaţa în capitalismul global al mileniului