Antrenorul formaţiei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, duminică, la întoarcerea din vacanţa petrecută Belgia, că va purta discuţii cu acţionarii grupării şi, în funcţie de rezultatul acestora, va decide dacă va pregăti formaţia din Ştefan cel Mare şi în sezonul 2009-2010 al Ligii I.
"Marea problemă a jucătorilor români este să-i preocupe cine va fi antrenor, în loc să se antreneze şi să fie profesionişti. Nu voi continua cu acelaşi lot, situaţia se va schimba. Dacă ei nu au reuşit să înţeleagă mesajul meu, asta este... Am venit să discut, depinde dacă acţionarii vor accepta condiţiile mele, eu le-am comunicat decizia mea încă de miercuri, acum să vedem ce proiect au. Domnul Borcea m-a sunat şi mi-a spus că vrea să continuăm, că avem o revanşă de luat", a spus Rednic, care a confirmat astfel că preşedintele executiv al clubului Cristian Borcea este cel care îl susţine.
"Şi eu, şi Mircea suntem dinamovişti adevăraţi. Oameni dedicaţi sută la sută clubului, suporterilor dinamovişti. Împreună avem de luat o revanţă! Dacă Mircea Rednic nu va fi antrenorul echipei, mă voi retrage din acţionariat, din conducerea executivă a lui Dinamo, din tot!", preciza Cristian Borcea, vineri, pe site-ul oficial al grupării Dinamo.
Tehnicianul a dat de înţeles că nu ştie sigur dacă va accepta să pregătească pe Dinamo şi în ediţia 2009-2010, după ce preşedintele CA al lui Dinamo, Nicolae Badea, anunţa vineri, că s-a înţeles cu Ioan Ovidiu Sabãu pentru a antrena echipa din sezonul urmãtor, deşi Mircea Rednic nu fusese încă demis. Vineri seara, Sabău le-a comunicat acţionarilor lui Dinamo că nu mai doreşte să preia echipa. "Este greu de continuat după ultimele evenimente", a fost reacţia lui Rednic la cele întâmplate.
Antrenorul roş-albilor s-a referit la Alexandru Bourceanu şi Dorin Goian, fotbalişti ale căror nume au fost vehiculate în presă ca posibile transferuri a