Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Există viaţa de după viaţă”

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 21 iunie 2009 ·

Un medic francez aduce argumente credibile despre sufletul desprins din trupul pacienţilor aflaţi în moarte clinică, pe masa de operaţie. Sursa: Reuters

Jean-Jacques Charbonnier a scris deja şase cărţi despre cazurile de „experienţă a morţii iminente” - EMI - (viaţă ulterioară celei pământene) pe care le-a urmărit. Citat de publicaţia elveţiană Arcinfo.ch, medicul anestezist-reanimator din Toulouse descrie situaţiile în care au fost implicaţi propriii săi pacienţi şi care l-au convins că există o conştientizare perfect funcţională a individului chiar şi în momentul în care inima şi creierul i s-au oprit din funcţionare.

Sala de operaţie, graniţa dintre vieţi

În discuţia cu ziariştii, medicul aminteşte despre multe experienţe pe care le-a trăit atunci când pacienţii operaţi au ieşit din starea de anestezie.

„Am constatat că, deşi electroencefalograma era nulă, la trezire au putut descrie cu lux de amănunte activitatea din sala de operaţii în perioada în care s-au aflat în inactivitate cerebrală. Mai mult, mi-au relatat cum au putut vedea ce se întâmplă în jurul lor, precum şi ceea ce s-a întâmplat dincolo de pereţii sălii de operaţii, chiar şi despre situaţii care au avut loc la kilometri distanţă de spital, petrecute exact în clipele în care ei se aflau în moarte cerebrală”, descrie anestezistul-reanimator viziunile subiecţilor.

Aceste poveşti se regăsesc în ultima carte a lui Jean-Jacques Charbonnier intitulată „Dovezile ştiinţifice ale unei vieţi de după viaţă”.

Gândirea materialistă, dată peste cap

Pe lângă experienţele proprii, autorul dă exemple şi despre cazurile de EMI studiate de confraţi. Pe 15 septembrie 2001, o prestigioasă revistă ştiinţifică medicală din Anglia, „The Lancet”, a publicat un asemenea caz foarte bine documentat, al unei femei care a fost operată de un

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°