Roger Federer a mai făcut jumătate de pas spre al cincisprezecelea titlu de Mare Şlem după retragerea lui Rafael Nadal
"E dezamăgitor pentru mine. Îmi place să joc cu el. Este principalul meu rival!", acestea au fost cuvintele lui Federer după ce Rafael Nadal a anuţat, vineri seara, că se retrage. Spaniolul, numărul unu mondial şi cîştigător la Londra anul trecut, a spus că nu este la potenţialul său maxim şi că durerile la genunchi îl chinuie. "Am făcut multe greşeli. Poate am jucat prea mult. Vreau să mă refac şi să mă întorc mai puternic", a spus Rafa.
Abandonul lui Nadal înseamnă mai puţine bătăi de cap pentru Federer. Roger a apus că a simţit că Nadal se va retrage. "Zilele trecute am avut o conversaţie de zece secunde. M-a felicitat pentru victoria de la Paris şi l-am întrebat cum îi este genunchiul. Mi-a răspuns cu jumătate de gură, zicînd că e OK. Aşa că atunci am ştiut că nu e în ordine, el e foarte sincer cu mine", a mai spus Federer.
Dacă în mod ipotetic şansele lui Federer au crescut, pînă la a ridica trofeul, mai are şapte meciuri şi cîţiva adversari de calibru. Dacă se va impune din nou la Londra, elveţianul îşi va recăpătă locul de lider mondial în clasmentul ATP. Beneficiul imediat al retragerii lui Nadal este faptul că Roger Federer va deschide turneul, luni, pe terenul central, privilegiu acordat campionului din anul precedent. De reorganizarea părţii de sus a tabloului a beneficiat şi Andrei Pavel, care nu va mai evolua în compania lui Nicolas Kiefer, ci a jucătorului venit din calificări, Tiago Alves.
Fără presiune
Roger Federer a spus că de cînd a cîştigat Roland Garros-ul este foarte relaxat."Nu mai simt nici un fel de apăsare. Mi s-a luat o greutate de pe umeri. Aşa că intru pe teren mult mai liniştit", a subliniat elveţianul. Meciul de luni cu Yen-Hsun Lu va fi prima partidă după finala de