Maramureşul beneficiază de o suplimentare de peste 6.000.000 de lei pentru al doilea trimestru al acestui an. Banii au fost deja dirijaţi către Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi principalele spitale din judeţ unde existau probleme. În plină perioadă de criză financiară, sănătatea maramureşeană a beneficiat de o „infuzie” de capital.
Banii au fost alocaţi de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în urmă cu câteva zile. Actualul preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureş, Alexandru Deac, a insistat în mod deosebit pentru suplimentarea fondurilor alocate serviciilor medicale din Maramureş, multe dintre unităţile medicale fiind în pragul falimentului din cauza lipsei banilor pentru salarii, utilităţi şi servicii.
Banii au fost repartizaţi în funcţie de priorităţi
După cum arată preşedintele CAS Maramureş, banii au fost repartizaţi acolo unde sunt cele mai stringente probleme.
„În data de 15 iunie a intrat în contul CAS Maramureş suma de 6.381.000 de lei, această sumă fiind repartizată funcţie de priorităţi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş , unităţilor sanitare cu paturi şi medicină de familie”, a detaliat Deac. Cele mai mari fonduri au fost direcţionate către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Maramureş, 793.000 de lei pentru că este furnizor unic de servicii pentru judeţ şi către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare pe considerentul că această unitate medicală cu paturi este cel mai importantă din zona de nord-vest, nu mai puţin de 4.566.000 de lei. Asistenţa medicală primară s-a ales cu 1.022.000 de lei.
Banii sunt insuficienţi
Chiar dacă suma de 6.381.000 de lei a venit ca suplimentare la sumele alocate iniţial medicinei din judeţ pentru al doilea trimestru al anului în curs, banii nu sunt suficienţi decât să acopere ch