Foarte tari declaratiile lui Doru Opriscan de joia trecuta, referitoare la mecanismul de vot care functioneaza în Parlamentul României.
Spunea deputatul PDL de Mures ca s-a cam saturat sa fie tratat la gramada cu ceilalti colegi, asemenea unor copii tâmpiti, lipsiti de discernamânt. “Totul se rezuma la a te transforma în masina de vot, unde liderul grupului îti arata cu degetul cum sa votezi, ceea ce face sa te simti inutil”, a spus politicianul într-o conferinta de presa.
Daca nu ma însel, este pentru prima data când un demnitar care ne reprezinta judetul are suficient tupeu si coloana vertebrala sa îsi exprime public nemultumirea si dezacordul fata de metodele de lucru ale „miticilor”, care controleaza pâna si cel mai sacru simbol al democratiei: votul. La urma urmei, atunci când îti exprimi votul pentru ceva, mai ales pentru o lege, trebuie sa o faci cum îti dicteaza constiinta si gândindu-te la alegatorii pe care îi reprezinti, nicidecum dupa cum ti se arata cu degetul.
Deh, practicile acestea sunt vechi de când Parlamentul, de aceea ma mir ca deputatul muresean, care a fost ani la rândul în Consiliul Local Târgu-Mures (un fel de Parlament în miniatura daca analizam procedura de vot), a aflat abia acum de ele. Mai ales ca imaginile cu alesii poporului care dormiteaza în fotolii sau voteaza si pentru colegii absenti nu sunt tocmai o raritate pe micile ecrane.
De ce mai ramâneti atunci în Camera Deputatilor daca e pierdere de vreme pe acolo, domnule Opriscan? De ce sa fiti umilit, transformat într-o marioneta care voteaza dupa cum îi arata degetul liderul grupului parlamentar? Aratati-le si dumneavoastra degetul, cel mijlociu desigur, si lasati-i balta, în noroiul istoriei, unde merita sa se lafaie toti farsorii politici! E adevarat, poate v-ati compromite definitiv cariera politica, dar ati câstiga pentru totdeauna consideratia elect