Locuitorii din cartierul Viilor, din Sighişoara, au ieşit azi în stradă în semn de protest faţă de decizia Consiliului local de a construi în zonă 120 de locuinţe sociale pentru romi. Oamenii care locuiesc în cartierul în care ar urma să fie amplasate casele susţin că nu vor alţi romi acolo, că şi aşa au vreo 400, care le-ar distruge proprietăţile. „A nu se înţelege că avem ceva cu romii, sunt deja câteva sute care locuiesc aici, cu unii nu avem nimic. Construirea a 120 de case înseamnă venirea a încă o mie de persoane. Suntem îngroziţi de ceea ce fac cei care au venit deja şi stau în casele care există. Pur şi simplu nu ne mai putem apăra de ei; ne devastează curţile, sparg contoarele de gaz, ne fură gardurile, rup toţi copacii şi pomii fructiferi, au rupt chiar un pod de beton, îşi lasă noaptea caii să pască în curţile noastre. Este inimaginabil şi intolerabil”, explică Nicolae Cristea, unul dintre protestatari.
Potrivit oamenilor, romii care vor fi aduşi la ei în cartier au locuit pe o stradă de unde au fost evacuaţi pentru a se construe o biserică. Apoi au fost mutaţi într-o altă zonă, unde acum se construiesc vile. Reclamă lipsa de transparenţă
În mijlocul protestatarilor a ajuns şi primarul Dorin Dăneşan, care le-a spus oamenilor că de fapt nu este vorba de 120 de case, ci de 14, şi că în ele se vor muta romii care stau deja în cartier. Şi asta cu toate că HCL 82/14 mai 2009 menţionează însă clar că este vorba de 120 de unităţi locative.
Înainte de a ieşi în stradă, locuitorii au trimis Instituţiei Prefectului, parlamentarilor din colegiul Sighişoara şi autorităţilor locale, primar şi consilieri locali, un memoriu în care arată că decizia luată în Consiliul Local nu a respectat transparenţa decizională. „Am luat la cunoştinţă, cu suprindere decizia CL privind aprobarea construirii unui număr de 120 de case sociale în