* la Brăila s-au antrenat timp de trei zile practicanţi de aikido din toată ţara * totodată, membrii lotului naţional au profitat de ocazie pentru a repeta pentru campionatul european de katana de la toamnă, din Franţa * preşedintele Federaţiei Române de Aikido a acordat un interviu în exclusivitate cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei"
Brăila a fost, pentru trei zile, gazda stagiului naţional de aikido. Aproape 100 de practicanţi de aikido s-au antrenat vineri, sâmbătă şi duminică în sala de sport a CN "Gh. Munteanu Murgoci", sub îndrumarea preşedintelui Federaţiei Române de Aikido, sensei Dan Ionescu.
Într-o pauză, acesta şi-a făcut timp să dea un scurt interviu pentru cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei".
- Numele dumneavoastră este practic legat de numele aikido în România. Spuneţi-ne câteva cuvinte despre dvs. şi despre cum a început
- Am 67 de ani, prima mea specializare este de inginer constructor, însă domeniul în care activez este cel al IT-ului. Până la Revoluţie am condus câteva centre de calcul, am lucrat pentru Organizaţia Naţiunilor Unite, iar acum am propria mea afacere în acest domeniu, produc soft-uri pentru diverse ţări. Sport am făcut de mic copil... Am făcut parte din lotul de juniori al României la gimnastică. Apoi am făcut rugby, patinaj, călărie, mai multe. Însă, pe la 30 de ani, am descoperit artele marţiale. Jiu - jitsu. Apoi, pe la 35 de ani, am auzit despre Aikido. În România nu se ştia aproape nimic despre artele marţiale pe vremea aia şi a fost foarte greu să fac rost de câteva cărţi şi câteva filmuleţe. A fost foarte greu să facem rost de ele, mai ales că promovau idei contra partidului şi regimului....
- Nu aţi primit vizite interesante după ce s-a descoperit ce făceaţi?
- Aaaa, ba da, însă nu a fost foarte grav. Doar că ni s-a atras atenţia nouă, celor câţiva oameni care deciseserăm să ne apucăm de aşa