Tehnicianul Mircea Rednic s-a întâlnit în cursul zilei de duminică cu preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, pentru a discuta condiţiile revenirii la echipă, iar zilele viitoare va avea o discuţie şi cu restul acţionarilor pe această temă.
"M-am întâlnit azi cu domnul Borcea, iar zilele viitoare o sa mă văd şi cu domnul Badea şi restul acţionarilor pentru a lua o decizie. Am discutat despre ce s-a întâmplat în ultima perioadă, dar şi despre viitor. Sunt şanse să rămân, dar depinde dacă se vor accepta condiţiile mele", a spus Rednic la Sport.ro, adăugând că este dezamăgit de faptul că oficialii clubului nu i-au luat niciodată apărarea atunci când a fost criticat de Vasile Turcu.
Mircea Rednic a revenit duminică din Belgia, acolo unde a plecat la scurt timp după încheierea campionatului, la solicitarea conducerii clubului după ce numirea lui Ioan Ovidiu Sabău în funcţia de antrenor principal a căzut în ultimul moment. Tehnicianul mai are un an de contract cu formaţia din Ştefan cel Mare, deşi în urmă cu o săptămână le comunicase conducătorilor că îşi doreşte să-l rezilieze. "Eu le-am spus încă de miercurea trecută că vreau să reziliem contractul, nu mi-a plăcut deloc ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Până la reunirea echipei sper să rezolvăm totul. Eu oricum cred că se mai poate face performanţă la Dinamo", a adăugat acesta.
Tehnicianul a comentat şi zvonurile conform cărora Cornel Dinu ar putea să preia echipa din această vară. "Eu nu am fost ironic niciodată atunci când am spus că demisioneze dacă vine Cornel Dinu. A spus că Dinamo are un lot valoros şi poate câştiga campionatul, atunci să vină el şi să preia lotul pentru a lua titlul. El a refuzat orice colaborare cu mine, eu nu am nimic cu dânsul".