Absolvenţii de liceu vor susţine astăzi prima probă a examenului de Bacalaureat, cea la Limba şi literatura română oral. Profesorii care îi vor asculta şi evalua pe elevi vor primi doar câte 2 lei de candidat, bani pentru o sticlă de apă. Din cauza tarifelor prea mici oferite de Ministerul Educaţiei, unii dascăli s-ar putea retrage de la Bac.
După ce au negociat până în ultima clipă cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, cei mai mulţi profesori, deşi nemulţumiţi de banii pe care îi vor primi, au anunţat că vor participa la Bacalaureat, din respect pentru elevi.
Liderii sindicatelor din educaţie s-au arătat indignaţi de faptul că în această vară Ministerul Educaţiei nu îşi permite să-i plătească pe profesori aşa cum se cuvine pentru evaluare, supraveghere şi corectură la examen.
"Considerăm că hotărârea Guvernului Boc este umilitoare. Să dai unui supraveghetor 2 lei, în condiţiile în care el trebuie să verifice sala, să se asigure că elevii nu au materiale didactice la ei, că nu copiază la examen şi să îi supraveghezi pe durata probelor este sub demnitatea oricui", a declarat, vineri, Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Pe de altă parte, liderul FSLI a spus că nu le poate cere profesorilor să boicoteze Bacalaureatul. "Este opţiunea lor dacă merg sau nu la examen, dar cu certitudine vor exista ceva probleme", a completat Cornea. Federaţia Educaţiei Naţionale a decis să lase la latitudinea fiecărui membru să hotărască dacă participă sau nu la examenele din această vară.
BANI PUŢINI, MUNCĂ MULTĂ
Un profesor evaluator la probele orale va primi câte 2 lei de candidat, fiecare lucrare corectată va fi plătită cu 4 lei, iar un supraveghetor va primi 25 de lei pe zi, în timp ce preşedintele de centru de examinare va fi plătit cu 800 de lei. Aceste