CONTROL. Elevii care sustin astazi prima proba a BAC-ului vor avea parte de masuri drastice de securitate De astazi incep emotiile pentru absolventii de liceu care dau primul examen important din viata lor: bacalaureatul. Prima proba, orala, la Limba si literatura romana, este si eliminatorie.
Alexandru Saulea
La aceasta sesiune s-au inscris peste 220.000 de adolescenti. Pentru sustinerea examenului, candidatii vor extrage un singur bilet, dar au dreptul la un al doilea, caz in care, insa, nota va fi scazuta cu un punct. Iata ce-i asteapta astazi pe cei care dau BAC-ul, dar si in ce conditii trebuie sa se prezinte in fata comisiei de examinare:
trebuie sa aiba asupra lor un act de identitate;
absolventii examinati nu au voie cu telefoane mobile, instalatii audio-video sau aparate de inregistrat;
comisia de examen va controla periodic toaletele pentru a nu fi ascunse telefoane mobile sau fituici;
este interzisa intrarea cu materiale folosite cu scop informativ, culegeri sau fituici;
absolventii vor iesi la toaleta numai insotiti, cu mentiunea ca nu trebuie sa abuzeze de acest lucru;
mai mult de jumatate din centrele de examen vor fi monitorizate video;
presedintele comisiei poate elimina din sala persoanele cu atitudine si comportament necorespunzator;
la probele orale si practice nu se admit contestatii;
un candidat se considera promovat la proba orala daca a obtinut minimum nota finala cinci, iar daca nu a reusit asta sau a absentat este declarat respins si a pierdut BAC-ul.
In perioada desfasurarii examenului de bacalaureat, peste 6.500 de politisti vor supraveghea institutiile de invatamant. Examenul va continua in zilele de 24 si 25 iunie, cu proba orala la Limba si literatura materna, iar masurile anticopiat vor fi la fel de drastice.
@N_