Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cantec, joc si voie buna la Targul Fetelor de la Gurghiu

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 22 iunie 2009 ·

Sarbatoare anuala, devenita traditie pentru locuitorii Gurghiului, Targul Fetelor, a reunit si in acest an sute de localnici si nu numai.

Comuna Gurghiu a imbracat, duminica, 21 iunie, din nou straie de sarbatoare si, pret de cateva ore, zona Platoului Mociar, de la intrarea în localitatea Gurghiu, lângă ferme, a fost impanzita de sute de localnici si turisti, iar cantecul, dansul si voia buna au fost nelipsite. Au fost amplasate strategic zeci de standuri cu obiecte traditionale, cu haine, fructe si legume, precum si nelipsitele mancaruri traditionale de la un astfel de eveniment, mititeii si gratarele. Din pacate, fetele frumoase, in costume populare au lipsit tocmai de la targul lor. Sarbatoarea si-a mai pierdut din farmecul de odinioara, dar amintirile din acele vremuri sunt inca pastrate in sufletul localnicilor.

15 cupluri au depasit 50 de ani de casnicie

Organizatorii au promis şi pentru ediţia din acest an posibilitatea de comerţ, joc şi voie bună. In deschiderea evenimentului a urcat pe scena amplasata pe platou, Ansamblul Rugutu din Gurghiu, dupa care au fost acordate premii pentru 15 cupluri care au implinit anul acesta 50 de ani de casnicie. Organizatorii au oferit in dar, celor mai longevive cupluri ale comunei cate 150 de lei, o diploma si o floare. In continuare, si-au prezentat numerele de cantec si dans Ansamblul Mugurelul de la Scoala Generala Augustin Maior din Reghin, formatia Nelu Pop si taraful Elvis. “Este a 19-a editie a acestui targ si pot spune ca este cea mai reusita editie din punct de vedere cultural si organizatoric. Se observa totusi prezenta crizei, pentru ca tarabele sunt mult mai putine decat in alte dati”, a precizat Mihai Rimba, referent cultural la Primaria Gurghiu.

Buget de criza pentru Targul Fetelor

Pe langa activitatile artistice, cei prezenti au fost atrasi si de ofertele comerciantilor ce

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 44 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu / Mai multe maşini, în inerior / 50 de oameni, evacuaţi / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 23 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii acţionează cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş şi Braşov. Hala este în apropierea unu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video Circulație îngreunată pe DN 66. Cad pietre de pe versanți pe Defileul Jiului

Adevarul acum 2 ore
DRDP Craiova a anunțat, vineri, 14 martie 2025, că se efectuează lucrări pe DN 66, în zona Polatiștea, pentru îndepărtarea pietrelor căzute de pe versanți. În timpul intervențiilor alpiniștilor utilitari circulația va fi complet întreruptă.

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°