Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berlusconi şi Patrizia, sex în „patul cel mare”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 iunie 2009 ·

O damă de companie susţine că, în noiembrie 2008, şi-a petrecut noaptea alături de premierul italian, la reşedinta acestuia din Roma. Sursa: AP Photo

1 /.

În noaptea în care Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale din Statele Unite, premierul italian Silvio Berlusconi a dat o petrecere la lumina lumânărilor pentru trei femei frumoase, în reşedinţa sa de lux din Roma, Palazzo Grazioli, a scris ieri „The Sunday Times”.

Una dintre cele trei invitate, fosta actriţă şi damă de companie Patrizia D’Addario, în vârstă de 42 de ani, susţine că Berlusconi i-a cerut să rămână la el peste noapte, ceea ce a şi făcut. Ea mai afirmă că a înregistrat o conversaţie ulterioară cu şeful guvernului de la Roma, care i-ar fi spus textual: „Du-te şi aşteaptă-mă în patul cel mare!”. Miliardarul de 72 de ani tocmai urma să facă un duş şi să îşi pună un halat de baie. Potrivit unui fragment din înregistrarea făcută de D’Addario şi scursă în presa italiană de sâmbătă, aceasta a zis: „Da, patul cel mare”.

A doua zi, Silvio şi Patrizia au luat micul dejun împreună, prilej cu care premierul italian i-a oferit femeii o ţestoasă multicoloră încrustată cu pietre preţioase. „Această ţestoasă este un cadou special pe care ţi-l ofer numai ţie”, i-a spus politicianul damei de companie.

„Aici este un harem!”

Silvio Berlusconi a făcut sex în acea noapte cu Patrizia D’Addario, a dezvăluit ziarelor din Italia Barbara Montereale (23 de ani). Prietenă cu Patrizia, Barbara a fost şi ea prezentă la petrecerea din noiembrie 2008. Nu era pentru prima dată când şeful guvernului de la Roma, D’Addario şi Montereale se aflau faţă în faţă. Se cunoscuseră în octombrie, când cele două femei au primit bani pentru a veni la o petrecere organizată la reşedinţa premierului.

„Aici este un harem!”, a exclamat Patrizia, când a văzut că er

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 11 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 29 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°