Din perspectiva Eternitatii, toate-s una: sub acelasi democratic pamint dorm si luminararul, si tinichigiul, si profesorul, si arhiepiscopul. Cu toate acestea, doar unii tin sa-si dezvaluie meseria. Traditiile milenare ale romanilor il contrazic - si inca intr-un mod rusinos - pe dl presedinte Traian Basescu. In mintea si axiologia numitului domn, tinichigiul e mai util decit filosoful si, fireste, mecanicul de locomotiva decit guvernatorul Bancii Nationale ori presedintii vremelnici ai unor state europene, „acesti nebuni care ne guverneaza", dupa cum a constatat un specialist psihiatru. In pofida intelepciunii dlui Basescu, poporul simte altfel lucrurile. Voi da un mic exemplu. Cum intri in cimitirul manastirii Galata (care e strajuit de stindardul tricolor, pentru a oferi, pesemne, o eterna identitate nationala defunctilor), pe partea stinga te intimpina un monument auster, al carui proprietar fericit odihneste acolo de aproape 20 de ani. Proprietarul se numeste (sau s-a numit cindva) Plop Vasile, s-a nascut in anul 1902 si a raposat, la virsta patriarhilor, in 1991. Plop Vasile nu a fost, vai, nici tinichigiu, nici navigator pe Internet, nici mecanic auto, nici presedintele ales al Romaniei. Nu! Plop Vasile a fost „scriitor". Enigma cinstitei sale meserii nu e greu de aflat. In piatra mausoleului, un iscusit mester funerar a scobit cu dalta, imediat sub numele adormitului intru Domnul, meseria sa. Inscriptia e o dovada irefutabila. Imi veti replica, poate, ca in nomenclatorul meseriilor nu exista (si nici nu a existat) o atare nobila profesiune. Exista luminarari, geamgii, criogenisti, boschetari, ciocli, sticlari, herghelegii, pampalai, paracliseri, chelneri, fringhieri, gardieni, bagatori de seama, apari, acari, atari, bujieri, lampagii, sobari, ordonante de generali, anticari, preoti imbisericiti, pesti si prostituate, bucatari, saratori de sunca, traficanti de