Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Amariei, Stanca şi Vintilă, libere în mod oficial!

Publicat in Adevarul, luni 22 iunie 2009 ·

Ionela Stanca, Simona Vintilă şi Carmen Amariei au fost declarate libere de contract de Federaţia Română de Handbal. Acestea au posibilitatea să semneze cu orice echipă din ţară sau din străinătate, fără ca Rulmentul Braşov să aibă vreo pretenţie financiară. Clubul de la poalele Tâmpei a avut ca termen-limită, din partea FRH, data de astăzi, zi în care oficialii braşoveni erau obligaţi să-şi achite restanţele financiare către cele trei handbaliste. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Amariei, Gâlcă şi Vintilă se pregătesc să părăsească Braşovul. De altfel, CS Rulmentul a anunţat încă de acum o săptămână că va renunţa la aceste handbaliste.

Ionela Stanca revine la Oltchim

Totodată, Ionela Gâlcă a ajuns la o înţelegere cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, grupare la care va reveni după numai un sezon. „ Experienţa la Rulmentul a fost utilă, dar cred că era mai bine dacă rămâneam la Vâlcea. Regret că s-a ajuns în această situaţie, dar nu pot să lucrez la o echipă fără să fiu plătită. Până la urmă, aspectul financiar este important ”, a subliniat Ionela. De cealaltă parte, după numai un sezon petrecut la Braşov, Carmen Amariei va evolua din campionatul viitor la o altă formaţie. „A m mai multe oferte, dar cred că voi alege una din străinătate. Eu am venit cu inima deschisă la acest club, dar nu se mai putea continua în acest mod ”, a punctat Amariei.

 

Se pregăteşte Horvath

Deşi, iniţial, memoriul depus de croata Lidija Horvath nu a fost luat în considerare de membrii Federaţiei Române de Handbal, întrucât aceasta nu achitase taxa aferentă, între timp, demersul ei a intrat în deplină legalitate. „ Sportiva a plătit toate costurile, iar memoriul depus de ea se va judeca în cursul zilei de mâine ”, a declarat secretarul general al FRH, Mihai Marinescu. Cel mai probabil, Federaţia Română de Handbal va acorda un termen în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

”Netanyahu să nu uite că ţara sa a fost creată printr-o decizie a ONU”. Avertismentul unui lider european, după atacurile asupra Libanului

Ziare.com acum 26 minute
Premierul israelian Benyamin Netanyahu nu trebuie să „nesocotească deciziile ONU”, a avertizat miercuri, 15 octombrie, preşedintele francez Emmanuel Macron, reamintind că o rezoluţie ONU a fost cea care a „creat” statul Israel, au relatat participan

Cum încearcă Rusia „să șteargă identitatea istorică şi culturală a Ucrainei”. Declarația Consiliului Europei

Ziare.com acum 32 minute
Rusia, care jefuieşte sau "distruge" numeroase situri istorice, caută "să şteargă identitatea istorică şi culturală a Ucrainei", a transmis marţi, 15 octombrie, Consiliul Europei, denunţând "intenţia genocidară a Moscovei". Într-o declaraţie asupra

Jurnalistul Marius Buga, fost corespondent Pro TV, condamnat definitiv la închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi

Ziare.com acum 2 ore
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luate marţi, 15 octombrie, de Curtea de Apel Ploieşti, care menţine decizia primei instanţe. Decizi

Turcia cere să se treacă la „sancțiuni” împotriva Israelului

HotNews acum o ora
Timpul diplomației „a trecut”, a afirmat marți ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, cerând să se treacă la „sancțiuni” împotriva Israelului, relatează AFP. „Am depășit limitele cuvintelor, diplomației, politicii, am ajuns la capăt. Ne trebu

VIDEO Mircea Geoană îi cere lui Marcel Ciolacu o dezbatere. „Știm că sondajele ne arată pe primele locuri”

HotNews acum o ora
Mircea Geoană, care candidează independent la alegerile prezidențiale, l-a provocat, marți, pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, la o dezbatere, care să aibă loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 18:00, la Grand Hotel București. „Astăzi, vreau să fa

A murit scriitoarea Gabriela Melinescu

HotNews acum 3 ore
Scriitoarea Gabriela Melinescu a murit, marţi, la vârsta de 82 de ani, la Stockholm, anunţă Institutul Cultural Român, citat de Agerpres. „Institutul Cultural Român a aflat cu mare întristare vestea trecerii în nefiinţă a Gabrielei Melinescu, una di

Bărbat prins într-un utilaj de cules porumbul, pe un câmp din judeţul Timiş / A fost dus cu elicopterul la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost rănit, marţi, după ce a fost prins într-un utilaj de cules porumbul, pe un câmp din judeţul Timiş. Victima a fost extrasă, fiind transportată la spital. ”În această după-amiază, pompierii lugojeni au intervenit pentru extragerea unu

Ministrul Justiţiei a transmis Senatului cererea de ridicare a imunităţii lui Eugen Pîrvulescu

Mediafax acum 3 ore
„Ministrul justiţiei a adresat preşedintelui Senatului în cursul zilei de marţi, 15 octombrie 2024, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare privind pe: Domnul Eugen Pîrvulescu, în calitate de senator, pentru faptele care fac obiectul unui dosa

BREAKING NEWS Comisia Europeană suspendă o parte din a treia plată din PNRR. Guvernul României nu a îndeplinit şase jaloane

Mediafax acum 2 ore
Comisia propune suspendarea parţială a plăţii, în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau

Produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat. Anunţul ministrului Agriculturii

Mediafax acum 6 ore
Mai mult, vor fi plafonate şi preţurile inputurilor agricole, a anunţat Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, citat de ZF. „Toate produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat, printr-o OUG. Mai avem o discuţie cu retail

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/20°
mie.

11°/15°
joi

10°/15°
vin.

7°/14°
Iasi
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/15°
joi

6°/12°
vin.

4°/12°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/19°
mie.

12°/16°
joi

10°/14°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/11°
mie.

5°/14°
joi

5°/14°
vin.

3°/13°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

7°/17°
joi

8°/18°
vin.

7°/17°