Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sally McNamara: „Europenizarea NATO slăbeşte apărarea Europei“

Publicat in Adevarul, luni 22 iunie 2009 ·

Dialog FP. Analista Sally McNamara, de la Heritage Foundation, crede că recenta revenire a Franţei la comanda NATO poate contribui la slăbirea organizaţiei Ediţia curentă a FP România scrie despre o inexorabilă retragere a Americii din Europa şi chiar NATO . „Dacă aș fi Europa nu aș conta pe faptul că Statele Unite vor mai putea să îmi garanteze securitatea în următoarele două decenii, sau chiar mai devreme. America pur și simplu nu își mai permite să-și mențină toate angajamentele militare pe care le are în prezent. Europa este astăzi poate cel mai puțin important angajament strategic militar al SUA”, spune profesorul american Christopher Layne, în FP România nr. 10 (mai/ iunie).

Citiţi şi:

Azerbaidjanul, în NATO – inclusiv cu susţinerea României

Analista american Sally McNamara adaugă idei similare: Europa rămâne extrem de vulnerabilă, iar o decuplare a Americii de la securitatea Europei are fani pe ambele ţărmuri ale Atlanticului.

„Administraţia Obama este gata să diminueze solidaritatea transatlantică a Europei Centrale în schimbul unei iluzii absolute - cooperarea Moscovei în demersul de stopare a proliferării nucleare.”

Cu puţin înaintea summitului NATO60, Washingtonul a anunţat o resetare a relaţiilor cu Moscova. Va continua Obama proiectul dezvoltării unei apărări antibalistice în Europa?

Sally McNamara: Administraţia Obama nu şi-a retras în mod formal sprijinul pentru angajamentul administraţiei Bush privind desfăşurarea scutului antirachetă în Europa Centrală. Totuşi, în mod informal, nu a ezitat să transmită cu fiecare ocazie că este gata să facă acest lucru: bugetul total alocat de SUA programului de apărare antirachetă tocmai a fost redus cu 1,4 miliarde de dolari. În plus, ziarul „The New York Times”, citând surse din interior, a dezvăluit recent d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°