Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte oameni au fost răniţi la bordul unui Airbus 330

Publicat in Adevarul, luni 22 iunie 2009 ·

Şapte persoane au fost rănite uşor astăzi din cauza unor turbulenţe puternice în timpul unui zbor al unui avion Airbus A330 care a zburat de la Hong Kong la Perth. Aeronava aparţine companiei australiene Qantas şi a aterizat fără probleme, transmite AFP. Potrivit companiei, turbulenţele puternice care au afectat avionul, la patru ore după decolare. Şase pasageri şi un membru al echipajului au primit îngrijiri medicale. La bordul aeronavei erau 206 pasageri şi 13 membri ai echipajului,

Incidentul intervine la 11 zile după aterizarea de urgenţă a unui Airbus A330-200 a unei companii low cost australiene care efectua o cursă între Japonia şi Australia. Avionul Jetstar a fost nevoit să aterizeze de urgenţă în Guam, în Oceanul Pacific, după detectarea unui incendiu în cabina piloţilor, informează Agerpres.

În noaptea de 31 mai spre 1 iunie, un avion Airbus A330 al Air France s-a prăbuşit în Atlantic, cu 228 de persoane la bord, în cea mai mare catastrofă din istoria companiei aeriene franceze. Cauzele accidentului aviatic au rămas până în prezent necunoscute.

În octombrie, aproximativ  40 de persoane au fost rănite într-un avion Airbus A330-300 al companiei Qantas, constrâns să aterizeze de urgenţă în Australia din cauza unei pierderi bruşte de altitudine.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum o ora
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

JD Vance a sosit în Italia pentru a se întâlni cu Giorgia Meloni şi a sărbători Paştele la Vatican

HotNews acum 32 minute
Vicepreşedintele SUA JD Vance a sosit vineri dimineaţă la Roma pentru o vizită în cursul căreia se va întâlni cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, înainte de a sărbători Paştele la Vatican, unde urmează să se întâlnească cu mâna dreaptă a Pap

Crin Antonescu își nuanțează declarația privind uciderea traficanților de droguri: „A fost o expresie nefericită, sub imperiul emoției”

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu a revenit asupra afirmației sale controversate potrivit căreia traficanții de droguri ar trebui împușcați pe stadion ca în China, precizând că a fost „o expresie nefericită”, făcută „sub imperiul emoției” generate de moartea tragică a

Un şofer de autobuz a pierdut o primă de pensionare de 73.000 de euro după ce a luat 6 euro din banii călătorilor

News.ro acum o ora
Un şofer japonez de autobuz, cu 29 de ani de serviciu, şi-a pierdut prima de pensionare, în valoare de 73 000 de euro, după ce a furat echivalentul a şase euro din banii pentru bilete ai pasagerilor, relatează AFP. Oraşul Kyoto l-a concediat pe bărb

SUA amenință că se va retrage din negocierile pentru Ucraina dacă nu există progrese. Rubio: „Statele Unite au și alte priorități”

HotNews acum 3 ore
Statele Unite vor înceta să mai încerce să medieze un acord de pace Rusia-Ucraina în câteva zile, cu excepţia cazului în care există semne clare că se poate ajunge la o înţelegere, a declarat vineri secretarul de stat american Marco Rubio, anunţă Re

Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23%

HotNews acum 3 ore
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Na

SUA ar putea să „renunțe” la intermedierea unui ACORD între Rusia și Ucraina dacă nu se înregistrează progrese în zilele următoare

Gandul acum 3 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat vineri că SUA ar putea fi pregătite să „renunțe” la eforturile pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina dacă nu se înregistrează progrese în zilele următoare. Vorbind la Paris după o zi marato

Trafic intens pe Valea Prahovei, Valea Oltului și Autostrada A1

Gandul acum o ora
Traficul se desfășoară greu pe mai multe tronsoane din DN 1 Ploiești – Brașov, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu și pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, vineri, la începutul minivacanței de Paște. Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Po

Urări de Paște 2025. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări de Paște pe care să le trimiți astăzi celor apropiați

HotNews acum o ora
E vremea mesajelor și urărilor de Paște 2025. Asigură-te că nu uiți pe nimeni dintre cei dragi, colegi, prieteni, familie și trimite-le câte un gând bun înainte de marea sărbătoare a creștinătății. Paște fericit, dragă familie! Să ne bucurăm împreun

Cum va fi vremea în perioada 21 aprilie – 18 mai 2025. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 21 aprilie - 18 mai 2025. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

8°/14°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°