După 350 de ani de când foştii locuitori au coborât din cetate, cavalerii moderni şi domniţele care încă mai respiră aerul medieval al poveştilor cu prinţi şi prinţese au renăscut un vechi obicei. Dacă strămoşii lor erau nevoiţi să se căsătorească între zidurile cetăţii de teama invadatorilor, sâmbătă, doi tineri şi-au spus „Da” de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Nunta lor a fost anunţată cu surle şi trâmbiţe
Nuntă mare în Cetatea Râşnovului! Cetăţeanul Rares Felder - cavaler de Mediaş, a luat-o în căsătorie pe roaba lui Dumnezeu, Lorena Vasile, domniţă de Braşov, reluând astfel, după 350 de ani, obiceiul căsătoriilor în cetate. Mirii s-au pregătit temeinic şi au tocmit trâmbiţaşi să anunţe intrarea oaspeţilor în cetate. Ca în poveşti, oaspeţii de soi au venit de peste mări şi ţări - şi nu exagerăm când spunem asta, pentru că erau în mare parte cetăţeni germani. O parte din invitaţi au fost cavaleri şi domniţe „închiriate” de la Centrul „Reduta” din Braşov, cetatea de baştină a domniţei. După oficierea ceremoniei religioase, însuşi stăpânul urbei, primarul Adrian Veştea, le-a înmânat certificatul de căsătorie cu nr. 1 din Cetăţuia Râşnovului. „A fost un eveniment emoţionant şi pentru noi, întrucât ei reprezintă reînvierea unui vechi obicei, care datează de pe vremea când cetatea era locuită. Tocmai de aceea noi nu am perceput nicio taxă, mai puţin biletul de intrare”, ne-a declarat Veştea. Mirii nu au plecat înainte să semneze în cartea de onoare a cetăţii, iscălitura lor fiind a treia, după cea a Principesei Irina de România şi după cea a ambasadorului Italiei în România.
Certificat din 1904
Povestea certificatului onorific de căsătorie este una aparte. „Pe vremea când am lucrat la albumul istoric al oraşului Râşnov, am dat peste un certificat de căsătorie superb. Data din 1904 şi era desenat de mână, după roma