Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Botoşaniul peste două decenii

Publicat in Adevarul, luni 22 iunie 2009 ·

Timp de două săptămâni, „Adevărul de Seară“ vă prezintă proiectele de dezvoltare a oraşului în următorii 20 de ani

Pasaje subterane, parcări supraetajate şi zeci de kilometri de şosea. Acestea sunt doar câteva dintre lucrările care ar trebuie să schimbe faţa Botoşaniului.

„Adevărul de Seară” le prezintă cititorilor timp de două săptămâni cum va arăta oraşul peste două decenii, atât în viziunea autorităţilor locale, cât şi a populaţiei. Campania „Cum va arăta oraşul tău peste 20 de ani?” va prezenta proiectele şi planurile pe care Primăria şi Consiliul Judeţean le au în ceea ce priveşte infrastructura, dezvoltarea economică, sănătatea şi învăţământul.

Proiecte de sute

de milioane de euro

Zone de agrement, hipermarketuri, şosea de centură, pasaje subterane, parcări supraetajate sunt câteva dintre proiectele care par ireale în momentul de faţă. Despre unele dintre ele se tot vorbeşte de ani buni şi nici până astăzi nu au fost demarate. Despre altele, edilii spun că sunt sută la sută fezabile şi vor fi finanţate cu fonduri europene.

„Botoşaniul va trece în următorii 20 de ani printr-o transformare. Dacă primeam această întrebare acum vreo patru-cinci ani nu ştiam ce să răspund. Acum pot spune că avem o strategie de dezvoltare. Accesarea fondurilor europene va duce la schimbări majore”, a spus Cătălin Flutur, primarul Botoşaniului. Potrivit autorităţilor, până în 2013 vor fi realizate proiecte de 160 de milioane de euro. Botoşănenii speră că, în timp, oraşul în care trăiesc nu va mai fi considerat un pol al sărăciei. „Personal sunt sceptic după ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani”, ne-a spus Mihai Iacob, economist.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale în 2024, date actualizate: de unde poate veni surpriza

HotNews acum 38 minute
Satele, diaspora și cel mai tânăr segment de vârstă 18-24 de ani participă la vot într-un număr mai mare decât în 2024, arată datele oficiale, analizate de HotNews. Sunt mai multe voturi în rural decât în 2019, în timp ce urbanul a scăzut, conform

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum 17 minute
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 3 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum o ora
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 9 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 6 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Dosar penal la alegerile prezidențiale la Cluj. S-a votat cu urna mobilă fără prezența Poliției

NapocaNews acum 40 minute
La ivelul Centrului de Comunicare Județean Cluj, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral al alegerilor prezidențiale. De la începerea procesului de votare au fost sesizate 2 posibile incidente electorale, care, ul

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum o ora
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

Până la 16.00, doar 500.000 de tineri au votat: „Nu se simt reprezentați”

Libertatea acum 31 minute
Din cei peste un milion de tineri până în 25 de ani care pot vota pentru prima dată la alegerile prezidențiale 2024, doar 500.000 și-au exercitat dreptul la vot. Faptul că unii dintre ei nu se simt reprezentați de politicieni este unul dintre motive

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°