În urma unor sesizări din partea cetăţenilor ce locuiesc în cartierul „de vile" din Mangalia, ne-am deplasat în Parcul „Tineretului".
Inaugurat în urmă cu doar trei ani, parcul a fost una dintre cele mai frumoase şi mai liniştite zone de agrement pentru copii, dar şi pentru adulţi. Parcul cuprindea o zonă de joacă pentru cei mici, o fântână arteziană, dar şi un teren de fotbal cu peluză, utilizat de cetăţenii cartierului.
La faţa locului, ne-am dat seama că sesizările nu reflectau întocmai tot adevărul. Situaţia era cu mult mai gravă! Parcul aproape că nu se mai vede din cauza hăţişului de buruieni şi mărăcini cât un stat de om. Micuţii care se aflau la ora aceea în parc erau atent supravegheaţi de către părinţi şi bunici, ca să nu intre în aceste adevărate jungle vegetale unde s-ar fi putut răni serios. Aleea care străbate parcul, alcătuită din dale de granit, este năpădită de buruieni. La doi paşi, o cişmea - nou-nouţă în urmă cu trei ani - are un strat impresionant de rugină şi nu mai este demult funcţională. Fântâna arteziană, mândria locuitorilor zonei, este oprită de ceva vreme şi acum constituie o adevărată pepinieră de mormoloci.
La intrarea pe terenul de sport, banner-ul cu denumirea parcului s-a desprins şi atârnă apatic şi trist. Terenul este uzat, porţile nu mai au plase, iar gardul din sârmă este „sfâşiat" pe porţiuni întregi. Ce a mai rămas din această sârmă constituie un alt pericol pentru micuţii care ar dori să se joacă pe aici.
„E trist să vezi că zona aceasta a fost lăsată în paragină. Au fost investiţi mulţi bani pentru a se crea ceva frumos, iar acum parcul acesta este abandonat total numai pentru că nu aduce un plus de imagine actualei conduceri a oraşului. Nepotul meu s-a rănit de câteva ori în mărăcinii din jur. Stau cu grijă să nu cadă în bazinul de apă. Îmi este greu să merg doi kilometri până la plajă, în fiecare zi