„Niciodată n-am putut să mă dezlipesc de locul acesta. Nu m-am gândit niciodată serios să plec de aici"
Experienţa Petromidia: o viaţă de om. Aşa defineşte Mariana Drăgoi cei 30 de ani pe care i-a petrecut la Combinatul Petrochimic Midia Năvodari. Acum, la 30 de ani de la pornirea primei instalaţii la Midia, cei care au văzut totul crescând îşi amintesc începuturile poveştii Petromidia şi îşi povestesc viaţa în locul pe care şi-l amintesc cu toţii ca fiind la început o întindere de nisip.
De acolo a pornit totul. Pe plaja de lângă Năvodari, s-a pornit pe 29 iunie 1979 prima instalaţie a celei ce avea să devină una dintre cele mai mari rafinării din ţară. „Am venit la Petromidia pe 1 august 1979, pe post de inginer stagiar. Terminasem facultatea de un an şi avusesem repartiţie la Borzeşti. Acolo erau soţul şi copilul. Am venit aici pe post de şef de formaţie. Aveam câţiva oameni în subordine. A fost ceva nou pentru mine.
Am evoluat destul de repede. Am fost şef de atelier, apoi şef de secţie. Pe postul acesta, periodic, mi s-au mai dat atribuţii şi am devenit la un moment dat inginer tehnolog. Asta a fost perioada mea de relaxare. Când a venit Rompetrol am fost solicitată din nou şi am acceptat", povesteşte Mariana Drăgoi.
„Mie îmi place căldura"
Este dobrogeancă, născută la Jurilovca, dar a făcut facultatea la Iaşi. Acolo şi-a cunoscut viitorul soţ şi s-au căsătorit: „El terminase, eu eram în anul patru. În luna martie, în anul 5 de facultate a venit şi copilul. Soţul meu fiind din Borzeşti am luat repartiţia acolo, dar nu am stat decât un an. Nu mi-a plăcut deloc acolo. Mereu ploua, era frig... nu-mi plăcea. Mie îmi place căldura. Am avut oportunitatea să ajung la Midia. Nu ştiam ce este aici, nu fusesem niciodată. Fratele mamei locuia în Năvodari şi cunoştea multă lume aici, la Petromidia. Şi de la el