Economia Ungariei ramane vulnerabila la posibilele socuri viitoare, chiar daca statul poate infrunta cea mai dificila perioada a crizei economice datorita sprijinului financiar international si reformelor, este de parere guvernatorul bancii centrale de la Budapesta, scrie Financial Times.
"Acest mediu este extrem de nesigur si volatil", a spus Andras Simor. "Discutiile recente despre situatia Letoniei au avut un efect negativ asupra forintului, care s-a depreciat, iar in conditiile in care criza se extinde la nivel mondial, dupa ce a inceput in Statele Unite, nu sta in puterile noastre sa o controlam si inca are puterea de a ne afecta."
El a mai adaugat ca Ungaria este inca expusa socurilor de tipul celor care au paralizat pietele financiare in toamna trecuta, obligand guvernul sa ceara ajutor Fondului Monetar International si Uniunii Europene, care i-au oferit o linie de credit in valoare de 20 mld. euro.
Simor a spus ca reforme "dureroase" ce vor fi aplicate cheltuielilor publice vor ajuta la imbunatatirea pe termen lung a ratei de crestere economica a statului.
"Ridicarea plafonului varstei de pesionare, reducerea alocatiilor pentru copii si micsorarea impozitelor salariale vor imbunatati stabilitatea fiscala, nu doar in ceea ce priveste deficitul din acest an, ci si in ceea ce priveste perspectiva cresterii pe termen lung."
Ca raspuns la masurile adoptate de guvernul primului-ministru Gordon Bajnai, Simor a spus ca raportul datorie publica - Produs Intern Brut se va imbunatati de la 80% la 60% in urmatorii zece ani, chiar si fara sa fie necesara reducerea costurilor de creditare, care se va realiza in momentul in care riscurile de tara vor fi scazut. Rata potentiala de crestere a Ungariei va urca cu nu mai putin de jumatate de punct procentual, a spus el.
Economia Ungariei este in recesiune, cea mai grava din ultimul deceniu, si