Guvernele ar trebui să deruleze în continuare programe de stimulare a economiei în valoare de sute de miliarde de dolari, pentru a "reaprinde" creşterea economică, în pofida semnelor care indică depăşirea "pragului de jos", consideră economistul şef al BM, Justin Lin. Oficialul Băncii Mondiale, citat de Mediafax, a declarat că este îngrijorat cu privire la majorarea costurilor de creditare în urma emisiunilor din ce în ce mai mari şi mai dese de instrumente de finanţare din pa
Guvernele ar trebui să deruleze în continuare programe de stimulare a economiei în valoare de sute de miliarde de dolari, pentru a "reaprinde" creşterea economică, în pofida semnelor care indică depăşirea "pragului de jos", consideră economistul şef al BM, Justin Lin.
Oficialul Băncii Mondiale, citat de Mediafax, a declarat că este îngrijorat cu privire la majorarea costurilor de creditare în urma emisiunilor din ce în ce mai mari şi mai dese de instrumente de finanţare din partea guvernelor, precum şi de condiţiile nefavorabile de finanţare pentru statele emergente din Europa şi Asia Centrală.
"Dacă din punct de vedere financiar avem o recuperare, iar semnele de îmbunătăţire se manifestă şi în economia reală, atunci putem fi siguri că vom avea o redresare susţinută. Este foarte important ca programele de stimulare să fie lăsate să continue, până când rata de utilizare a capacităţii de producţie revine la niveluri normale. Altfel, există întotdeauna riscul de creştere a şomajului şi frânare a creşterii economice", a arătat Lin.
SURSA: Mediafax