Se pune la cale folosirea unui alt tip de combustibil pentru reactoarele atomice care funcţionează pe bază de apă grea. Metalul radioactiv care poate fi folosit în reactoarele nucleare de ultimă generaţie se găseşte în nisipurile de pe plajele indiene. Găsirea resurselor de uraniu, singurul combustibil folosit până acum în centralele nucleare, reprezintă o problemă nu numai pentru România. Soluţia a fost însă descoperită prin întrebuinţarea pe scară largă în industria de profil a unui alt material nuclear, toriul, care are proprietăţi similare şi este de trei ori mai abundent pe Terra decât uraniul.
Plajele din India şi Australia, cât şi fiordurile Norvegiei ascund în nisipul lor cantităţi impresionante de toriu, combustibilul nuclear al viitorului. Mai puţin radioactiv decât uraniul, toriul poate fi exploatat în cariere de suprafaţă, iar acest lucru are un impact minim asupra mediului şi costuri relativ reduse de valorificare.
Cercetătorii români de la Institutul de Fizică Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), care se află în comuna Măgurele, judeţul Ilfov, afirmă că folosirea toriului în centralele nucleare este indicată şi posibilă. Mai ales că, în urma arderii acestuia în reactorul nuclear, nu mai rezultă plutoniu 239, element radioactiv obţinut din uraniu, întrebuinţat la fabricarea bombei atomice.
Astfel, folosirea toriului diminuează riscul proliferării armelor nucleare, iar exploatarea sa se face destul de simplu prin tratarea chimică a nisipurilor de pe plaja mărilor sau a oceanelor ce conţin acest metal radioactiv. „Din combustibilul nuclear uzat, rezultat în urma folosirii toriului în centralele nucleare, nu poate fi extras plutoniul care este folosit pentru bomba atomică, iar exploatarea sa nu dăunează mediului şi este, deocamdată, mult mai ieftină”, spune Mitică Drăguşin, şeful Siguranţei Nucleare IFIN-HH.